COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a colțișór n., pl. oare. Colț mic. Fig. Adăpost, refugiŭ: să am și eŭ un colțișor de pămînt. Pl. Dantelă. S. m. O plantă cruciferă (cardamine [saŭ dentaria] bulbífera).
Sursa: Dicționaru limbii românești
colțișór1 (plantă) s. m., pl. colțișóriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită colțișor n. colț mic. ║ m. 1. plantă de pădure cu flori roșiatice și purpurii- albăstrui (Dentaria bulbifera); 2. pl. dantele: colțișori și bibiluri de mătase FIL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
colțișór n., pl. oare. Colț mic. Fig. Adăpost, refugiŭ: să am și eŭ un colțișor de pămînt. Pl. Dantelă. S. m. O plantă cruciferă (cardamine [saŭ dentaria] bulbífera).
Sursa: Dicționaru limbii românești
colțișór1 (plantă) s. m., pl. colțișóriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită colțișór2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită colțișor n. colț mic. ║ m. 1. plantă de pădure cu flori roșiatice și purpurii- albăstrui (Dentaria bulbifera); 2. pl. dantele: colțișori și bibiluri de mătase FIL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)