COLĂCÉR s. m. v. colăcar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
colăcér m. V. conăcar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
colăcer m. 1. flăcău de țăran care cheamă la nuntă; 2. pl. înainte-mergătorii mirelui, cari se duc de felicită pe mireasă: colăcerii se mai numesc și soli. [După colăcelul tradițional ce se oferă acestor trimiși ai mirelui (v. conăcar)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
COLĂCÉR s. m. v. colăcar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 