Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele coerciție:

COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Măsură de constrângere aplicată cuiva pentru a-l face să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


COERCÍȚIE s. f. constrângere (mai ales pentru a impune respectarea obligațiilor legale). (< fr. coercition, lat. coercitio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

COERCÍȚIE s.f. Constrângere (mai ales în vederea supunerii față de legi). [Gen. -iei, var. coercițiune s.f. / cf. fr. coercition, lat. coercitio < coercere – a constrânge].
Sursa: Dicționar de neologisme

COERCÍȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Constrîngere; relație în cadrul căreia o persoană, un grup sau o instituție, folosind diferența de putere, își impune ideile și voința altei persoane sau colectivități. ♦ (Dr.) Măsură de constrîngere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. ◊ C. constă din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amendă sau lipsirea de unele drepturi.
Sursa: Dicționar enciclopedic

coercíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. coercíția (-ți-a), g.-d. coercíții, art. coercíției
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Constrângere. ♦ Măsură de constrângere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)