Am găsit 53 de definiții pentru cuvantul/cuvintele coca:

CÓCA s. m. invar. Arbust din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina (Erythroxylon coca). – Din fr. coca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CÓCA s. m. inv. arbust originar din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina. (< fr., sp. coca)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓCA s.m. invar. Arbust originar din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina. [Scris și koca. / < fr., it., sp. coca < cuv. argentinian].
Sursa: Dicționar de neologisme

cóca1 (arbust) s. m., pl. cóca
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*cóca2 (coca-cola) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coca f. arbust din America de S. ale cărui frunze au proprietăți narcotice.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÓCA1, coca, s. m. Arbust exotic înalt de 2-3 m, din ale cărui frunze se extrage cocaina (Erythroxylon coca). – Din fr., engl. coca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCA®2, coca, s. f. Coca-cola. – Din fr., engl. coca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ s. f. 1. corp al unei nave. 2. învelișul exterior al unui avion. ◊ construcție în formă de bărci a hidroavioanelor. (< fr. coque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓCĂ s.f. 1. Ansamblu format de scheletul unei nave și de învelișul ei exterior. 2. Parte componentă a unui avion, constând din învelișul exterior. ♦ Construcție în formă de bărci care asigură plutirea hidroavioanelor. [Pl. -ci. / < fr. coque].
Sursa: Dicționar de neologisme

1) cocă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu vgr. kókkos, bobiță, goagă, cocinilă, lat. coccum, cocinilă; ngr. kokki, kikki, kokŭ, oŭ; alb. kok, kŏkĭe, bobiță; mrom. cocă, fruct comestibil; megl. cocă, cap; it. cocco, oŭ, cocca, găină; ven. coca, cuca, nucă, cap; sîrb. koka, găină; bg. koka, fetiță, și cu rom. coc 1, cocon, copil bob, cocoloș, cocoașe, goagă, gogoașă, pupă 2 ș. a. multe. V. și REW. 2009). Trans. Mold. Copil, maĭ ales fetiță (maĭ mare de cît cocuța). Epitet alinător unuĭ copil, chear [!] băĭat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) cócă f., pl. ĭ (d. coc 2). Munt. ș. a. Pastă de făină fără țaĭcă din care se face azimă orĭ se întrebuințează ca cleĭ. Aluat. Fig. A se face cocă, a se moleși (de ex., de beție).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) cócă f., pl. ĭ (sp. coca, cuv. american). Un copăcel peruvian ale căruĭ fructe-s tonice și excitante și ale căruĭ frunze mestecate în gură pot înlocui întru cît-va mîncarea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cócă1 (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cócăi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cocă m. Mold. și Tr. copil mic, prunc. [Vorbă luată din graiul copiilor (v. cocon)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ2 coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ s. f. 1. corp al unei nave. 2. învelișul exterior al unui avion. ◊ construcție în formă de bărci a hidroavioanelor. (< fr. coque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓCĂ s.f. 1. Ansamblu format de scheletul unei nave și de învelișul ei exterior. 2. Parte componentă a unui avion, constând din învelișul exterior. ♦ Construcție în formă de bărci care asigură plutirea hidroavioanelor. [Pl. -ci. / < fr. coque].
Sursa: Dicționar de neologisme

1) cocă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu vgr. kókkos, bobiță, goagă, cocinilă, lat. coccum, cocinilă; ngr. kokki, kikki, kokŭ, oŭ; alb. kok, kŏkĭe, bobiță; mrom. cocă, fruct comestibil; megl. cocă, cap; it. cocco, oŭ, cocca, găină; ven. coca, cuca, nucă, cap; sîrb. koka, găină; bg. koka, fetiță, și cu rom. coc 1, cocon, copil bob, cocoloș, cocoașe, goagă, gogoașă, pupă 2 ș. a. multe. V. și REW. 2009). Trans. Mold. Copil, maĭ ales fetiță (maĭ mare de cît cocuța). Epitet alinător unuĭ copil, chear [!] băĭat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) cócă f., pl. ĭ (d. coc 2). Munt. ș. a. Pastă de făină fără țaĭcă din care se face azimă orĭ se întrebuințează ca cleĭ. Aluat. Fig. A se face cocă, a se moleși (de ex., de beție).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) cócă f., pl. ĭ (sp. coca, cuv. american). Un copăcel peruvian ale căruĭ fructe-s tonice și excitante și ale căruĭ frunze mestecate în gură pot înlocui întru cît-va mîncarea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cócă1 (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cócăi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cocă m. Mold. și Tr. copil mic, prunc. [Vorbă luată din graiul copiilor (v. cocon)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ2 coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ2, coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÓCĂ s. f. 1. corp al unei nave. 2. învelișul exterior al unui avion. ◊ construcție în formă de bărci a hidroavioanelor. (< fr. coque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓCĂ s.f. 1. Ansamblu format de scheletul unei nave și de învelișul ei exterior. 2. Parte componentă a unui avion, constând din învelișul exterior. ♦ Construcție în formă de bărci care asigură plutirea hidroavioanelor. [Pl. -ci. / < fr. coque].
Sursa: Dicționar de neologisme

1) cocă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu vgr. kókkos, bobiță, goagă, cocinilă, lat. coccum, cocinilă; ngr. kokki, kikki, kokŭ, oŭ; alb. kok, kŏkĭe, bobiță; mrom. cocă, fruct comestibil; megl. cocă, cap; it. cocco, oŭ, cocca, găină; ven. coca, cuca, nucă, cap; sîrb. koka, găină; bg. koka, fetiță, și cu rom. coc 1, cocon, copil bob, cocoloș, cocoașe, goagă, gogoașă, pupă 2 ș. a. multe. V. și REW. 2009). Trans. Mold. Copil, maĭ ales fetiță (maĭ mare de cît cocuța). Epitet alinător unuĭ copil, chear [!] băĭat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) cócă f., pl. ĭ (d. coc 2). Munt. ș. a. Pastă de făină fără țaĭcă din care se face azimă orĭ se întrebuințează ca cleĭ. Aluat. Fig. A se face cocă, a se moleși (de ex., de beție).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) cócă f., pl. ĭ (sp. coca, cuv. american). Un copăcel peruvian ale căruĭ fructe-s tonice și excitante și ale căruĭ frunze mestecate în gură pot înlocui întru cît-va mîncarea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cócă1 (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cócăi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cócă2 (parte a unui avion, a unei nave) s. f., g.-d. art. cócii; pl. coci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cocă m. Mold. și Tr. copil mic, prunc. [Vorbă luată din graiul copiilor (v. cocon)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÓCĂ1 s. f. Aluat (pentru produse de panificație, de patiserie). ◊ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ2 coci, s. f. 1. Structură a fuzelajului unui avion, formată numai din pereți periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave și din învelișul ei exterior. – Din fr. coque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÓCĂ3 s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)