cobărlắu (-ắi), s. m. – 1. Vagabond, nomad. – 2. Hoț. Mag. koborló (Drăganu, Dacor., II, 900; DAR), de la kób(or)ol „a hoinări”. Aceleiași rădăcini îi aparțin cobăltoc, s. m. (Trans., cerșetor) și cobărlui, vb. (Banat, a fura).Sursa: Dicționarul etimologic român cobârlău2 s.m. și adj. (reg.) 1. hoț, tâlhar. 2. nomad, vagabond.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
COBÂRLẮU s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog. – Magh. kóborló.Sursa: Dicționarul limbii române moderne cobârlắu, -auă, -laie, s.n. – 1. Culcuș, vizuină (Faiciuc 1998). Bârlog de urs (ALR 1961: 679; Borșa). 2. Culcuș ascuns (Grad 2000; Săcel). – Probabil din cober „coviltir” (< germ. Kobel) + lău; Din magh. kobor, cf. cobârnă (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
cobârlău2 s.m. și adj. (reg.) 1. hoț, tâlhar. 2. nomad, vagabond.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
COBÂRLẮU s. n. (Reg.) Vizuină, bârlog. – Magh. kóborló.Sursa: Dicționarul limbii române moderne cobârlắu, -auă, -laie, s.n. – 1. Culcuș, vizuină (Faiciuc 1998). Bârlog de urs (ALR 1961: 679; Borșa). 2. Culcuș ascuns (Grad 2000; Săcel). – Probabil din cober „coviltir” (< germ. Kobel) + lău; Din magh. kobor, cf. cobârnă (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș