Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele coardă:

COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței de vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


COÁRDĂ2, coarde, s. f. (Reg.) Spadă, sabie. [Var.: coártă s. f.] – Cf. magh. kard.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

coárdă (coarde), s. f.1. Fir elastic care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. – 2. Funie, frînghie, sfoară groasă. – 3. Sfoară. – 4. Șiret, legătură. – 5. Strună de chitară. – 6. Urzeală, bătătură. – 7. Tendon sau ligament care se încordează la anumite mișcări. – 8. Lăstar. – 9. Rădăcină aeriană. – 10. Arc, resort. – 11. Bîrnă sau grindă mare care susține tavanul. – 12. Grindă diagonală, tirant. – 13. La jocul de biliard, punct cîștigat prin trei lovituri. – 14. Viscozitate, întărire caracteristică marmeladei sau jeleului. – Var. (înv.) cord. Mr. coardă, megl. coardă „grajd”. Lat. chŏrda (Pușcariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881; DAR); cf. alb. kordëzë, it., prov., cat., port. corda, fr. corde, sp. cuerda. Apare în doc. slavo-rom. începînd cu 1408. La sensul 13, Graur, BL, V, 58, vede o confuzie a lui coardă „strună” cu fr. cuarte; însăși fr. corde se folosește ca termen de biliard. Sensul de „bîrnă” ar fi balcanic, după Jud, ZRPh., XXXVIII, 25, cf. ngr. ϰόρδα; dar este mai puțin probabil să fie deja lat., cf. sard. kordáu „bîrnă” (Wagner 115). – Der. cordiș, adv. (pieziș, oblic); cordui, vb. (a strînge cu putere); cordar, s. m. (sforar, frînghier; la vioară, căluș, scaun; măciucă, bîtă; ferăstrău de mînă), la care sensul de „căluș” pare a fi împrumutat din fr. cordier; corda, vb. refl. (a se nărui, mai ales o grămadă de lemne); cordaj, s. n., din fr. cordage; încorda, vb. (a contracta mușchii, a întări; a întinde; a trage de, a supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a strînge o legătură; a lega vița de vie; a îndrepta, a ridica, a așeza; a lupta, a asuda, a (se) strădui, a face eforturi); încordător, s. m. rar, (diavolul); încordătură, s. f. (tensiune; efort; spasm) descorda, vb. (a slăbi, a diminua tensiunea; a modera). Din rom. provine bg. korda (Capidan, Raporturile, 206).
Sursa: Dicționarul etimologic român

coárdă (coarde), s. f. – Spadă. – Mr. coardă. Sl. korŭda, cf. sb., rus. korda, ceh., pol. kord (Berneker 569; Vasmer 624), alb. kordë. După DAR, din mag. kard. Sec. XVI, înv., azi numai în Trans.Der. cordenci, s. n. (frînă la războiul de țesut; cuțit la melița mecanică).
Sursa: Dicționarul etimologic român

coardă, corzi s. f. (peior.) 1. prostituată. 2. nimfomană. 3. om ipocrit / fățarnic.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

coárdă f., pl. e și corzĭ (lat. chŏrda, d. vgr. hordé; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] kórda; vsl. korŭda, bg. sîrb. rus. kórda; alb. kórdă; ung. kard). Strună, fir sonor la instrumentele muzicale. Pînză (lamă dințată) la feresteŭ [!]. Resort, cordea de oțel la ceasornic. Arc elastic la încuĭetorĭ și lacăte. Ramură de viță: se rupeaŭ coardele de greutatea roduluĭ (Sov. 215). Cheriș, traversă, grindă transversală pe care se sprijină dușameaŭa [!]. Îndoitura gîtuluĭ caluluĭ. Tăria pelteleĭ și a șerbetuluĭ cînd îl facĭ și, amestecîndu-l, se ține de făcăleț ca o ață. Geom. Secanta considerată ca dreaptă care unește extremitățile unuĭ arc. Anat. Coardele vocale, niște tendoane în gît care vibrează și produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simțitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe altă coardă, a schimba tonu saŭ procedura. A o lăsa pe o coardă maĭ joasă, a o lăsa maĭ moale, a te modera. Adv. A o ținea [!] coardă, a nu te întrerupe, a nu te opri. A ținea drumu coardă, a-l urma mereŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coárdă, -e, s.f. – Sabie de lemn folosită în recuzita teatrului popular (Bilțiu 2002). – Din sl. korŭda, cf. rus. korda, pol. kord, alb. kordë (DER); Din magh. kard (DA, DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

coardă f. 1. sucitură de fire ce ține întinse căpătâiele unui arc; 2. fir de maț sau de metal întins pe unele instrumente: fig. a atinge coarda simțitoare; 3. Anat. nerv, tendon: mă dor a pieptului meu coarde EM. fig. coardele puterii sale s’au rupt OD.; 4. suprafață vârtoasă, tărie: dulcețile nu au coardă AL.; 5. îndoitura la gâtul calului: pe coarda-i cea pletoasă să desmierd murgul voinic AL.; 6. curmeiu de viță; 7. arc la broasca ușii; 8. funie de nuiele împletite (la car și la sanie); 9. grindă de acoperiș la o casă țărănească: se aud în pod corzile trosnind. [Lat. CHORDA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COÁRDĂ2, coarde, s. f. (Reg.) Spadă, sabie. [Var.: coártă s. f.] – Cf. magh. kard.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele ferăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței de vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

COÁRDĂ2, coarde, s. f. (Reg.) Spadă, sabie. [Var.: coártă s. f.] – Cf. magh. kard.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

coárdă (coarde), s. f.1. Fir elastic care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. – 2. Funie, frînghie, sfoară groasă. – 3. Sfoară. – 4. Șiret, legătură. – 5. Strună de chitară. – 6. Urzeală, bătătură. – 7. Tendon sau ligament care se încordează la anumite mișcări. – 8. Lăstar. – 9. Rădăcină aeriană. – 10. Arc, resort. – 11. Bîrnă sau grindă mare care susține tavanul. – 12. Grindă diagonală, tirant. – 13. La jocul de biliard, punct cîștigat prin trei lovituri. – 14. Viscozitate, întărire caracteristică marmeladei sau jeleului. – Var. (înv.) cord. Mr. coardă, megl. coardă „grajd”. Lat. chŏrda (Pușcariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881; DAR); cf. alb. kordëzë, it., prov., cat., port. corda, fr. corde, sp. cuerda. Apare în doc. slavo-rom. începînd cu 1408. La sensul 13, Graur, BL, V, 58, vede o confuzie a lui coardă „strună” cu fr. cuarte; însăși fr. corde se folosește ca termen de biliard. Sensul de „bîrnă” ar fi balcanic, după Jud, ZRPh., XXXVIII, 25, cf. ngr. ϰόρδα; dar este mai puțin probabil să fie deja lat., cf. sard. kordáu „bîrnă” (Wagner 115). – Der. cordiș, adv. (pieziș, oblic); cordui, vb. (a strînge cu putere); cordar, s. m. (sforar, frînghier; la vioară, căluș, scaun; măciucă, bîtă; ferăstrău de mînă), la care sensul de „căluș” pare a fi împrumutat din fr. cordier; corda, vb. refl. (a se nărui, mai ales o grămadă de lemne); cordaj, s. n., din fr. cordage; încorda, vb. (a contracta mușchii, a întări; a întinde; a trage de, a supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a strînge o legătură; a lega vița de vie; a îndrepta, a ridica, a așeza; a lupta, a asuda, a (se) strădui, a face eforturi); încordător, s. m. rar, (diavolul); încordătură, s. f. (tensiune; efort; spasm) descorda, vb. (a slăbi, a diminua tensiunea; a modera). Din rom. provine bg. korda (Capidan, Raporturile, 206).
Sursa: Dicționarul etimologic român

coárdă (coarde), s. f. – Spadă. – Mr. coardă. Sl. korŭda, cf. sb., rus. korda, ceh., pol. kord (Berneker 569; Vasmer 624), alb. kordë. După DAR, din mag. kard. Sec. XVI, înv., azi numai în Trans.Der. cordenci, s. n. (frînă la războiul de țesut; cuțit la melița mecanică).
Sursa: Dicționarul etimologic român

coardă, corzi s. f. (peior.) 1. prostituată. 2. nimfomană. 3. om ipocrit / fățarnic.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

coárdă f., pl. e și corzĭ (lat. chŏrda, d. vgr. hordé; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] kórda; vsl. korŭda, bg. sîrb. rus. kórda; alb. kórdă; ung. kard). Strună, fir sonor la instrumentele muzicale. Pînză (lamă dințată) la feresteŭ [!]. Resort, cordea de oțel la ceasornic. Arc elastic la încuĭetorĭ și lacăte. Ramură de viță: se rupeaŭ coardele de greutatea roduluĭ (Sov. 215). Cheriș, traversă, grindă transversală pe care se sprijină dușameaŭa [!]. Îndoitura gîtuluĭ caluluĭ. Tăria pelteleĭ și a șerbetuluĭ cînd îl facĭ și, amestecîndu-l, se ține de făcăleț ca o ață. Geom. Secanta considerată ca dreaptă care unește extremitățile unuĭ arc. Anat. Coardele vocale, niște tendoane în gît care vibrează și produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simțitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe altă coardă, a schimba tonu saŭ procedura. A o lăsa pe o coardă maĭ joasă, a o lăsa maĭ moale, a te modera. Adv. A o ținea [!] coardă, a nu te întrerupe, a nu te opri. A ținea drumu coardă, a-l urma mereŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!coárdă s. f., g.-d. art. coárdei/córzii; pl. coárde/corzi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coárdă, -e, s.f. – Sabie de lemn folosită în recuzita teatrului popular (Bilțiu 2002). – Din sl. korŭda, cf. rus. korda, pol. kord, alb. kordë (DER); Din magh. kard (DA, DEX).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

coardă f. 1. sucitură de fire ce ține întinse căpătâiele unui arc; 2. fir de maț sau de metal întins pe unele instrumente: fig. a atinge coarda simțitoare; 3. Anat. nerv, tendon: mă dor a pieptului meu coarde EM. fig. coardele puterii sale s’au rupt OD.; 4. suprafață vârtoasă, tărie: dulcețile nu au coardă AL.; 5. îndoitura la gâtul calului: pe coarda-i cea pletoasă să desmierd murgul voinic AL.; 6. curmeiu de viță; 7. arc la broasca ușii; 8. funie de nuiele împletite (la car și la sanie); 9. grindă de acoperiș la o casă țărănească: se aud în pod corzile trosnind. [Lat. CHORDA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COÁRDĂ1, coarde, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; strună. ◊ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibilă (sau simțitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lăuda, a măguli pe cineva. A întinde coarda până se rupe (sau plesnește) sau a întinde prea tare coarda = a împinge până la extrem o situație, a depăși limitele îngăduite într-o situație dată. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ◊ Coardă vocală = fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice care aparțin laringelui și prin vibrarea cărora se produc sunete. Coardă dorsală = schelet intern situat în partea dorsală la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoară, păr etc. care ține întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc. 4. Sfoară care leagă brațele fierăstrăului și care, prin răsucire cu o pană, întinde pânza metalică a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri să iasă sau să cadă de pe ring. 6. Frânghie sau sfoară mai groasă de care se servesc gimnaștii pentru a executa diverse exerciții; frânghie cu care se joacă copiii, sărind ritmic peste ea; frânghie folosită de alpiniști în ascensiuni. 7. Ramură (tânără și elastică) a butucului viței-de-vie. ♦ Fiecare dintre vițele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vână, nerv, mușchi, tendon, ligament (care se încordează la anumite mișcări). 9. Șuviță consistentă desprinsă dintr-o masă de sirop de zahăr care a fiert prea mult și este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârnă sau grindă mare și groasă care susține tavanul casei (și de care se atârnă diferite lucruri). [Pl. și: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri după fr. corde).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

COÁRDĂ2, coarde, s. f. (Reg.) Spadă, sabie. [Var.: coártă s. f.] – Cf. magh. kard.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)