CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a clăpăúg (clăpăúgă), adj. – Care are urechile mari și căzute. Pol., rut. klapauchy, din germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24).Sursa: Dicționarul etimologic român
clăpăúg, V. căplăug.
Sursa: Dicționaru limbii românești
clăpăúg adj. m., pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúgeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită clăpăug a. Mold. 1. cu urechile aplecate (despre mascuri și câini); 2. (ironic) despre om: avea niște urechi clăpăuge CR. [Slovean KLAPOUH (din klapati, a lăsa jos, și uho, ureche)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi. 2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din ucr. klapo-uchyj.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)