Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele clorură:

CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CLORURÁ vb. tr. a combina cu clor anumiți compuși organici. (< fr. chlorurer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CLORURÁ vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanțe organice. 2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți. [< fr. chlorurer].
Sursa: Dicționar de neologisme

clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorură mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CLORÚRĂ s. f. sare a acidului clorhidric, combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică; clorid. ♦ ~ de sodiu = sare de bucătărie. (< fr. chlorure)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CLORÚRĂ s.f. Sare a acidului clorhidric. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. [< fr. chlorure].
Sursa: Dicționar de neologisme

*clorúră f., pl. ĭ (d. clor). Chim. Combinațiune de clor c´un corp simplu saŭ compus, dar nu cu oxigenu orĭ cu idrogenu [!]. Clorură de sodiŭ, sarea de bucătărie. Clorură de mercur, calomelu și sublimatu coroziv.
Sursa: Dicționaru limbii românești

clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

clorură f. combinarea clorului cu un metal: clorură de fier.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorură mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată ca decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)