Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele clei:

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținute pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – Din sl. klej.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


clei s.m. sg. (reg.) trifoi, lucernă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

cléi (cléiuri), s. n.1. Lipici, pap. – 2. Substanță care lipește (pentru prins păsări). – 3. Gumă, latex, rășină. – 4. Cerumen, ceară din ureche. – 5. (Adj., arg. școlăresc) Care nu știe nimic; se spune despre elevii care nu știu să răspundă la întrebări. – 6. (Arg.) Închisoare (numai în expresia a pune clei, a închide). – Var. (înv.) hlei. Sl. klej (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 291; Cihac, II, 61); cf. ceh. klej, slov. klêj, pol., rus. kléj, sb. klija.Der. clei (var. înclei, încleia), vb. (a lipi cu pap); cleială, s. f. (lipire cu pap); cleios, adj. (lipicios); cleitor, adj. (care lipește cu pap); desclei(a), vb. (a dezlipi). Cf. năclăi.
Sursa: Dicționarul etimologic român

clei1 cleiuri s. n. 1. contact sexual. 2. spermă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

clei2 adj. invar. 1. care nu știe absolut nimic (la o examinare). 2. foarte beat.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

cleĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. rus.). Substanță care servește la lipit lucrurile între ele, la prins păsările ș. a. Substanța pe care o secretează urechile și care se numește maĭ mult ceară. Substanța pe care o secretează uniĭ arborĭ pin [!] crăpăturile cojiĭ. Adv. Fam.: Cleĭ!, ĭoc, tufă, nimica: Eŭ mă așteptam să găsesc ceva. Cînd colo, cleĭ! V. și hleĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cléi, -uri, s.n. – Creier. Sens atestat în toate satele de pe valea Marei și a Vișeului; pe valea Izei se folosește crei, creri (ALR 1969: 6). – Din sl. klei.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

clei s. n., pl. cléiuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)