Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele clefăi:

CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


clefăí (-ăésc, -ít), vb.1. A mînca făcînd zgomot. – 2. A vorbi poticnit. – Var. clefeti. Creație expresivă, care coincide cu lat. vulg. clefare (H. Mihăescu, BF, III, 23), slov. klafati, germ. klaffen (Cihac, II, 61 și Conev 56 propun un etimon sl.). – Der. clefăit, s. n. (zgomot produs cînd se mănîncă urît); clefetitor, adj. (persoană care mănîncă cu greu).
Sursa: Dicționarul etimologic român

cléfăĭ și -ĭésc, a v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

clefăì v. Mold. a mesteca încet (cum fac pruncii și moșnegii fără dinți). [Onomatopee din cleaf! care exprimă sgomotul fălcilor când se mestecă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)