Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele clar:

CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină limpede, strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CLAR, -Ă adj. 1. (și adv.) limpede, deslușit, curat. ◊ transparent; (despre aer, cer) senin, luminos. 2. (despre sunete, voci) care răsună distinct. 3. lămurit, evident. (< lat. clarus, fr. clair)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CLAR, -Ă adj. 1. Limpede, deslușit, curat. ♦ Transparent. 2. Lămurit, ușor perceptibil, de înțeles. [< lat. clarus].
Sursa: Dicționar de neologisme

clar (cláră), adj. – Deslușit; limpede. Lat. clarus (sec. XIX), cf. chiar.Der. neclar, adj. (care nu se vede, nu se distinge, nu se înțelege bine); clarisim, adj. (foarte clar), din lat. clarisimus (sec. XVIII); claritate, s. f., din lat. claritatem; clarifica, vb., din lat. clarificare; clarobscur, s. n.; clarificator, adj.; clarvăzător, adj., format prin traducere din fr. clairvoyant.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*clar, -ă adj. (lat. clarus, evident, ilustru. V. chear). Limpede, senin: aer clar. Curat, distinct, lămurit: voce clară. Fig. Lămurit, limpede, ușor de înțeles: stil clar. Evident, manifest: probă clară. Adv. În mod clar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

clar adj. m., pl. clari; f. cláră, pl. cláre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

clar a. 1. luminos, strălucit: ca marmura de clară EM.; 2. ce s’aude bine: sunet clar; 3. ce se înțelege ușor: vorbă clară; 4. care pricepe bine: spirit clar.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslușit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumină) care împrăștie o lumină strălucitoare. ◊ (Substantivat, n.) Clar de lună = lumină strălucitoare de lună. ♦ Care este lipsit de impurități. 2. (Despre sunete sau voce) Care răsună distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Ușor de înțeles; evident, lămurit. ♦ (Despre facultăți intelectuale) Care pătrunde ușor, care înțelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprimă limpede. – Din lat. clarus, fr. clair.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)