CLAMPÁ vb. tr. (med.) a obtura un vas, un canal, cu ajutorul penselor. (<fr. clamper)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
clámpă, clámpe, s.f. (reg.) 1. clanță, ivăr. 2. cal înalt și slab, grebănos.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
clampă, adj. invar. în stare avansată de ebrietate.Sursa: Dicționar de argou al limbii române clámpă f., pl. e (ceh. klampa, pol. rut. klampa, clamp, rudă cu germ. klamm, din klamp, sued. klampi, fr. clamp, cam cu a. î. V. clămpănesc și clanță). Mold. Încuĭetoare (maĭ ales) de lemn. (Cea de fer [!] se numește clanță). – Și cleampă, pl. clempe. V. cîrloanță.
Sursa: Dicționaru limbii românești
clámpă, -e, s.f. – 1. Clanță. 2. Zăvor la ușă; vârtej (ALR 1971: 265). – Der. regr. din clămpăni < clam (formă onomatopeică).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
clámpă (reg.) s. f., g.-d. art. clámpei; pl. clámpeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
clampă f. Mold. clanța ușei: când aud că sună clampa EM. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CLÁMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleámpă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)