ciuleá (-éle), s. f. – (Înv.) Scul. Tc. çile (Cihac, II, 567). Sec. XIX.Sursa: Dicționarul etimologic român cĭuleá f., pl. ele (turc. čilè, ghem, pachet). Munt. Sucitură, sul de foĭ de tutun. Ață înfășurată pe un sul de hîrtie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ciuleà f. 1. sucitură de foi de tutun; 2. jurubiță: o ciulea de ață. [Turc. ČILÈ, ghem, pachet].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
ciulea - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul ciuli