CITADÉLĂ, citadele, s. f. (Adesea fig.) 1. Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați. ♦ P. gener. Oraș (întărit). 2. Fortăreață, castel, cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat pentru apărarea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CITADÉLĂ s. f. 1. fortăreață medievală care domina un oraș. ◊ oraș (întărit). 2. cetate, castel construit în afara zidurilor unui oraș, în scop de apărare. 3. (fig.) bastion, focar, centru (al unei mișcări). 4. compartiment pe navele mari de luptă, limitat de pereți etanși la gaze și radiații. (< fr. citadelle, it. cittadella)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CITADÉLĂ s.f. 1. Fortăreață medievală care domina un oraș. 2. (Fig.) Bastion, focar, centru. [< it. citadella – cetățuie].
Sursa: Dicționar de neologisme
*citadélă f., pl. e (fr. citadelle, d. it. cittadella, dim. d. cittade, oraș, maĭ ales întărit, cetate). Barb. Cetățuĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
citadélă s. f., g.-d. art. citadélei; pl. citadéleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită citadelă f. cetățuie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CITADÉLĂ, citadele, s. f. (Adesea fig.) 1. Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați. ♦ P. gener. Oraș (întărit). 2. Fortăreață, castel, cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat pentru apărarea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)