CIRCUMLOCUȚIÚNE s.f. v. circumlocuție.
Sursa: Dicționar de neologisme
*circumlocuțiúne f. (lat. circum-locútio, -ónis). Ocol de vorbă, perifrază, ca: zeamă de strugurĭ îld. must orĭ vin.
Sursa: Dicționaru limbii românești
circumlocuți(un)e f. ocol de vorbe, perifrază: autorul naturei (adică Dumnezeu).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a