Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele cir:

CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CIR s. m. fiecare dintre perii țepoși de pe corpul unor animale nevertebrate. (< fr. cirre, lat. cirrus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CIR s.m. (Zool.) Fiecare dintre perii țepoși de pe corpul unor animale nevertebrate. [< fr. cirre, cf. lat. cirrus].
Sursa: Dicționar de neologisme

cír s. m.1. Clei, lipici. – 2. Terci de porumb foarte subțire. – 3. Păsat, terci. Origine incertă. După E. Petrovici, Dacor., X, 26-32, din gr. χυλός „suc.” Conform acestei ipoteze, rut. čyr „terci,” pe care Scriban, Arhiva, 1927, 292; Tiktin și Pascu, R. crit., XIV, 40, îl considerau drept etimon al rom., derivă de la acesta. Se folosește numai în Trans. și Mold. Rămîne de lămurit legătura acestui cuvînt cu ciriș, s. m. (clei, lipici), din tc. çiriș (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 134), cf. bg., sb. čiriš, mag. csiriz.Der. ciros, adj. (lipicios); cirui, vb. (a face păsat); ciruială, s. f. (păsat).
Sursa: Dicționarul etimologic român

cir n. (rut. čir, id.) Nord. Tercĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cir, s.n. – (gastr.) Făină fiartă de ovăz sau de porumb; terci. – Din ucr. čyr.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

cir1 (fir de păr) (rar) s. m., pl. ciri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cir2 (terci) (reg.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cir m. Mold. terciu. [Cf. ciriș].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CIR s. n. (Reg.) Zeamă (îngroșată) scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi mestecată (și care se mănâncă separat); terci. – Din ucr. čyr.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

cîr interj. – Imită croncănitul ciorii; uneori se spune și despre cloșcă. Datorită confuziei populare între cioară și țigan (cf. cioară), se aplică și acestora din urmă. – Der. gîr (cu toți der.). Creație expresivă, cf. cîrc, hîr, mîr.Der. cîr-mîr, interj. (sugerează ideea unei dispute sau a unei discuții în contradictoriu); cîră, s. f. (insistență supărătoare, bătaie la cap, pisălogeală); cîrîi, vb. (a croncăni; a vorbi un țigan; a vorbi împleticit; a vorbi în argou; a striga pentru a speria o pasăre sau un țigan; a deranja, a importuna; Arg., a fura); cîrîială, s. f. (sunetul anumitor păsări; Arg., ceartă, harță, scandal); cîrîit, s. m. (Arg., bătrîn afon); cîrîit, s. n. (croncănit de pasăre, cotcodăceală; gălăgie, larmă, zarvă); cîrîitoare, s. f. (morișcă, jucărie de copii; sperietoare; țigan); cîrîitor, s. m. (Arg., hoț, borfaș); cîrîitură, s. f. (cotcodăceală, cîrîit). Cihac, II, 40, reduce vb. cîrîi la sl. (sb., ceh. krakati).
Sursa: Dicționarul etimologic român

cîr interj. care arată strigătu găiniĭ și cĭoriĭ (V. cîrc). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești