CIOVÍCĂ, ciovici, s. f. 1. Pasăre cu pene măslinii, albe sau gălbui pe gușă cu coada ca de rândunică, care trăiește prin lagunele de lângă mare (Glareola pratincola). 2. (Reg.) Nagâț. [Var.: ciovlícă s. f.] – Formație onomatopeică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ciovícă (-ce), s. f. – 1. Pasăre (Strix passerina). – 2. Nagîț (Vannellus cristatus). Creație expresivă, care urmărește să imite sunetele păsării; nu este sigur dacă această creație este proprie rom. (DAR) sau vreunei limbi sl., cf. slov. čovik „bufniță,” mag. csuvika „bufniță”, (Cihac, II, 56; Skok 72); cf. it. civetta, fr. chevêche (REW 4800). Hiecke 132 și DAR cred că este vorba de o onomat. proprie rom.Sursa: Dicționarul etimologic român
cĭovícă, cĭovlícă și cĭuvícă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu ung. csuvik, ceh. čuvik, nsl. čovink, cucuvea, ca și cu it. ciovetta și civetta, fr. chouette, cucuvea. V. cĭuf 1). Vest. O pasăre acŭatică moțată mare cît turturica (vanellus cristatus), numită și nagîț (Mold.) și libuț (Trans.) Un fel de cucuvea (strix passerina saŭ glaucidium passerinum). Un fel de pescar (pasăre) de mare (glaréola pratincola).
Sursa: Dicționaru limbii românești
ciovícă s. f., g.-d. art. ciovícii; pl. ciovíciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ciovică (ciuvică) f. buhă de mărimea unei vrăbii cu pene oacheșe pe spate, petrece prin păduri unde cuibărește (Strix passerina). [Onomatopee după strigătul ei: ciovic-ciovic!].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CIOVÍCĂ, ciovici, s. f. 1. Pasăre cu pene măslinii, albe sau gălbui pe gușă, cu coada ca de rândunică, care trăiește prin lagunele de lângă mare (Glareola pratincola). 2. (Reg.) Nagâț. [Var.: ciovlícă s. f.] – Formație onomatopeică.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)