Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele ciorsăi:

ciorsăí (ciorsăiésc, ciorsăít), vb.1. A răzui, a curăța cu rașpelul. – 2. A tăia, a ciopîrți cu instrumente proaste. – Var. giorsăi. Sl. čirta, čersti „a tăia”, cf. rut. čersati „a rade” (Cihac, II, 56; DAR). – Der. ciors, interj. (zgomot făcut de secure tăind lemne); cioarsă, s. f. (instrument tăios uzat și nefolositor), var. gioarsă; ciorsăit, s. n. (tăiere făcută cu greu, cu instrumente nefolositoare), var. ciorsăială, ciorsăitură, s. f.; ciort, s. n. (la cai, rădăcina cozii; bot; cioc); certi, vb. (a curăța de coajă; a cizela); certat, adj. (despre boi, cu un corn rupt). Aceste ultime forme au provocat probabil o confuzie între certi și certa „a dojeni”; în felul aceste ne explicăm existența lui ciorti „a certa”, pe care DAR o pune în legătură cu rut. čort „diavol” (› ciort, s. m., diavol; țigan). Ciortan, s. n. (os cu carne) este o confuzie între ciort „obiect tăiat” și hartan. Cf. cirtă.
Sursa: Dicționarul etimologic român


cĭórsăĭ și -ĭésc v. tr. (rut. čersáti, pron. čors-, a scărpina. Bern. 1, 172, la čersti). Est. Taĭ mereŭ cĭoplind cu cuțitu: ce tot cĭorsăĭești acolo? – Și gĭors-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ciorsăí, vb. intranz. – A tăia cu o unealtă care are tăișul uzat. – Cf. cioarsă „coasă tocită” (< ucr. čersat).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

ciorsăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciórsăie; imperf. 3 sg. ciorsăiá; conj. prez. 3 să ciórsăie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ciorsăì v. Mold. 1. a se necăji să taie cu cioarsa; 2. a se scărpina pe trup (vorbind de om sau de animale): 3. fig. a se deprinde: s’a mai ciorsăit. [Rut, ČERSATĬ, a scărpina].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ciorsăí (ciorsăiésc, ciorsăít), vb.1. A răzui, a curăța cu rașpelul. – 2. A tăia, a ciopîrți cu instrumente proaste. – Var. giorsăi. Sl. čirta, čersti „a tăia”, cf. rut. čersati „a rade” (Cihac, II, 56; DAR). – Der. ciors, interj. (zgomot făcut de secure tăind lemne); cioarsă, s. f. (instrument tăios uzat și nefolositor), var. gioarsă; ciorsăit, s. n. (tăiere făcută cu greu, cu instrumente nefolositoare), var. ciorsăială, ciorsăitură, s. f.; ciort, s. n. (la cai, rădăcina cozii; bot; cioc); certi, vb. (a curăța de coajă; a cizela); certat, adj. (despre boi, cu un corn rupt). Aceste ultime forme au provocat probabil o confuzie între certi și certa „a dojeni”; în felul aceste ne explicăm existența lui ciorti „a certa”, pe care DAR o pune în legătură cu rut. čort „diavol” (› ciort, s. m., diavol; țigan). Ciortan, s. n. (os cu carne) este o confuzie între ciort „obiect tăiat” și hartan. Cf. cirtă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

cĭórsăĭ și -ĭésc v. tr. (rut. čersáti, pron. čors-, a scărpina. Bern. 1, 172, la čersti). Est. Taĭ mereŭ cĭoplind cu cuțitu: ce tot cĭorsăĭești acolo? – Și gĭors-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ciorsăí, vb. intranz. – A tăia cu o unealtă care are tăișul uzat. – Cf. cioarsă „coasă tocită” (< ucr. čersat).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

ciorsăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ciórsăie; imperf. 3 sg. ciorsăiá; conj. prez. 3 să ciórsăie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ciorsăì v. Mold. 1. a se necăji să taie cu cioarsa; 2. a se scărpina pe trup (vorbind de om sau de animale): 3. fig. a se deprinde: s’a mai ciorsăit. [Rut, ČERSATĬ, a scărpina].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a