Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele cinic:

CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care dă pe față, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filozofie cinică = doctrină filozofică din Grecia antică, care nu recunoaște normele sociale existente și propovăduia o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filozof cinic (și substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CÍNIC, -Ă I. adj. 1. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, nerușinat. 2. școală ~ă = școală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură. II. s. m. filozof aparținând acestei școli. III. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis și fără jenă atitudini și gânduri condamnabile; (om) nerușinat, fără scrupule. (< fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÍNIC, -Ă adj. Școala cinică = școală filozofică greacă din antichitate, care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură, disprețul pentru normele eticii religioase, pentru convenționalism, bogăție și onoruri. // s.m. Filozof aparținând acestei școli. // adj., s.m. și f. (Cel) care arată pe față, fără sfială, fapte și gânduri condamnabile; (om) rău, nerușinat, fără scrupule; (cel) care denotă sfidare, sfidător. [Cf. fr. cynique, it. cinico, gr. kynikos – câinesc].
Sursa: Dicționar de neologisme

*cínic, -ă adj. și s. (vgr. kynikós, de cîne [!], d. kýon, kynós, cîne). Fil. Se zice despre niște filosofĭ anticĭ care afectaŭ a disprețui conveniențele sociale și al căror maestru a fost Diogene. Fig. Foarte nerușinat, foarte obraznic: cuvîntare cinică. Adv. În mod cinic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cínic adj. m., pl. cínici; f. cínică, pl. cínice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cinic a. 1. privitor la acea sectă de filozofi greci cari înfruntau bunacuviință; 2. fig. nerușinat, obscen: apucături cinice.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni: adesea substantivat) Care manifestă o atitudine condamnabilă, sfidând regulile moralei, normele de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filosofie cinică = doctrină filosofică din Grecia antică, care nu recunoștea normele sociale existente și preconiza o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filosof cinic (și substantivat) = adept al filosofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)