CIMÓTIE, cimotii s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cimótie (-íi), s. f. – 1. Ramură, creangă. – 2. Rudă, neam. – Var. cemetie. Mag. csimota, csemete (Cihac, III, 490).Sursa: Dicționarul etimologic român
cimótie f. (ung. csimota, csemete, csomota, rămurică, d. csoma, vlăstar). Nord. Rudă, neam: a fi cimotie cu cineva. – În Ml. cemétie: toată cemetia, tot neamu, toată pojijia.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cimótie (-ti-e) (reg.) s. f., art. cimótia (-ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (-ti-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cimotie f. Mold. rudenie depărtată: era o leacă de cimotie cu noi CR. [Ung. CSIMOTA, odraslă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CIMÓTIE, cimotii, s. f. (Reg.) Rudă, neam. – Din magh. csemete, csimota.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)