CHÍTĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din scr. kita, ucr. kyta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a chítă, chíte, s.f. (pop.) mănunchi a) mănunchi de flori, buchet, struț. b) mănunchi, jurubiță, mănușă de fuioare. c) mănunchi de grâu. d) mănunchi, mănușă de frunze de tutun. e) mănunchi sau ciucure de cireșe. 2. stol de păsări. 3. numele unui joc de copii și al unui dans țărănesc. 4. (reg., înv.) grijă, dorință imperioasă. 5. moment oportun, decisiv; noroc. 6. (reg., înv.) gând rău, pică, ciudă, necaz.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
chítă (chíte), s. f. – 1. Buchet. – 2. Mănunchi, snop. – Var. (Banat) chit. Sl. (ceh., rut.) kyta, probabil prin intermediul sb. kĭta, (Cihac, II, 50; cf. Daničič, V, 13; Conev 50); cf. rus., pol. kita, bg. kitka. – Der. chitat, adj. (Trans., strîns în mănunchi). – Cf. chiti.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) chítă f., pl. e (sîrb. kita, vsl. kyta, pol. ung. kita, fascicul. V. chitesc, chișiță). Vest. Buchet: chita cea mirositoare (ChN. I, 50). Est. Fascicul de 12 fuĭoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) chítă f. (d. chitesc). Est. Chita mea (ta, luĭ ș. a.), bucuria mea, e tocmaĭ ceĭa ce chitesc eŭ: gîsca, cînd dă de apă, chita eĭ! – Îm Ml. cu chită, cu gînd răŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) chítă f., pl. e. Est. Pop. Pită.
Sursa: Dicționaru limbii românești
chítă (reg.) s. f., g.-d. art. chítei; pl. chíteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
chită f. 1. Mold. mănunchiu de cânepă sau in (o chită se, compune din 12 fuioare): un teanc de chite de cânepă și de in CR.; 2. Tr. buchet: o chită de flori. [Serb. KITA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
chită f. Mold. în locuțiunea acum mi-i chita, acu e momentul oportun. [V. chiti].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHÍTĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din sb. kita, ucr. kyta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)