CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT2 s. n. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT2 s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CHIT1 adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CHIT2 s. n. ~ (din germ. Kitt < v. germ. de sus kuti < indoeurop. *guetu- = rășină, prin interm. lat. bitūmen = asfalt (1.)) [et. WDW]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuințată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].
Sursa: Dicționar de neologisme
CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].
Sursa: Dicționar de neologisme
chit2, chíturi, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.Sursa: Dicționarul etimologic român chit (-ți), s. m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰñτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.Sursa: Dicționarul etimologic român chit s. n. – Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).Sursa: Dicționarul etimologic român chit (-te), s. n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) chit m. (vsl. kĭtŭ, ngr. kĭtos, d. vgr. kĕtos. V. cetaceŭ). Cașalot.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) chit n. (germ. kitt). Ipsos, gips (amestecat cu miniŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
chit1 (fam.) adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit2 (balenă) (înv.) s. m., pl. chițiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit3 (pastă) s. n., (sorturi) pl. chíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit m. numele popular al balenei. [Gr. mod.: nume luat din sfânta Scriptură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
chit n. un fel de ghips, de lipit geamuri. [Nemț. KITT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nicio socoteală. ◊ Loc. conj. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT2, (2) chituri, s. n. 1. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul, folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2. Sortiment de chit (1). – Din germ. Kitt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT2 s. n. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT2 s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CHIT1 adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CHIT2 s. n. ~ (din germ. Kitt < v. germ. de sus kuti < indoeurop. *guetu- = rășină, prin interm. lat. bitūmen = asfalt (1.)) [et. WDW]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuințată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].
Sursa: Dicționar de neologisme
CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].
Sursa: Dicționar de neologisme
chit2, chíturi, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.Sursa: Dicționarul etimologic român chit (-ți), s. m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰñτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.Sursa: Dicționarul etimologic român
chit s. n. – Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).Sursa: Dicționarul etimologic român chit (-te), s. n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) chit m. (vsl. kĭtŭ, ngr. kĭtos, d. vgr. kĕtos. V. cetaceŭ). Cașalot.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) chit n. (germ. kitt). Ipsos, gips (amestecat cu miniŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
chit1 (fam.) adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit2 (balenă) (înv.) s. m., pl. chițiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
chit3 (pastă) s. n., (sorturi) pl. chíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit m. numele popular al balenei. [Gr. mod.: nume luat din sfânta Scriptură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
chit n. un fel de ghips, de lipit geamuri. [Nemț. KITT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nicio socoteală. ◊ Loc. conj. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT2, (2) chituri, s. n. 1. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul, folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2. Sortiment de chit (1). – Din germ. Kitt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CHIT2 s. n. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT2 s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CHIT1 adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CHIT2 s. n. ~ (din germ. Kitt < v. germ. de sus kuti < indoeurop. *guetu- = rășină, prin interm. lat. bitūmen = asfalt (1.)) [et. WDW]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuințată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].
Sursa: Dicționar de neologisme
CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].
Sursa: Dicționar de neologisme
chit2, chíturi, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.Sursa: Dicționarul etimologic român chit (-ți), s. m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰñτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.Sursa: Dicționarul etimologic român chit s. n. – Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).Sursa: Dicționarul etimologic român chit (-te), s. n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) chit m. (vsl. kĭtŭ, ngr. kĭtos, d. vgr. kĕtos. V. cetaceŭ). Cașalot.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) chit n. (germ. kitt). Ipsos, gips (amestecat cu miniŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
chit1 (fam.) adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit2 (balenă) (înv.) s. m., pl. chițiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit3 (pastă) s. n., (sorturi) pl. chíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit m. numele popular al balenei. [Gr. mod.: nume luat din sfânta Scriptură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
chit n. un fel de ghips, de lipit geamuri. [Nemț. KITT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nicio socoteală. ◊ Loc. conj. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
CHIT2, (2) chituri, s. n. 1. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul, folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2. Sortiment de chit (1). – Din germ. Kitt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT2 s. n. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul și e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CHIT2 s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CHIT1 adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. (< fr. quitte)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CHIT2 s. n. ~ (din germ. Kitt < v. germ. de sus kuti < indoeurop. *guetu- = rășină, prin interm. lat. bitūmen = asfalt (1.)) [et. WDW]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuințată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].
Sursa: Dicționar de neologisme
CHIT adv. (Franțuzism) Achitat, plătit. ◊ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-și fi plătit o datorie față de cineva. [< fr. quitte].
Sursa: Dicționar de neologisme
chit2, chíturi, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), țundră.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlnește cu dubletele cfit și fit, care redau pronunțarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniștit). Forma chitui se aude mai puțin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.Sursa: Dicționarul etimologic român chit (-ți), s. m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰñτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.Sursa: Dicționarul etimologic român chit s. n. – Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).Sursa: Dicționarul etimologic român
chit (-te), s. n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) chit m. (vsl. kĭtŭ, ngr. kĭtos, d. vgr. kĕtos. V. cetaceŭ). Cașalot.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) chit n. (germ. kitt). Ipsos, gips (amestecat cu miniŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) chit adj. fix (fr. quitte. V. fit). Barb. Cu condițiune ca: primesc să fac, chit ca el să plătească. A fi chit cu cineva, a fi achitat, a nu-ĭ datora nimic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
chit1 (fam.) adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit2 (balenă) (înv.) s. m., pl. chițiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chit3 (pastă) s. n., (sorturi) pl. chíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
chit m. numele popular al balenei. [Gr. mod.: nume luat din sfânta Scriptură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
chit n. un fel de ghips, de lipit geamuri. [Nemț. KITT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nicio socoteală. ◊ Loc. conj. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT2, (2) chituri, s. n. 1. Pastă formată dintr-un praf mineral și un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întărește în contact cu aerul, folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. 2. Sortiment de chit (1). – Din germ. Kitt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIT3, chiți, s. m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CHIȚ interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale șoarecilor. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a chiț interj. – Imită sunetele mai multor animale în special șoarecii și șobolanii. Formație spontană; cf. bg. kvic, sb. kvečati, slov. kvičati, toate cu sensul de „a geme.” După Cihac, din sl. kvičati „a grohăi porcii”, cf. covița. – Der. chițăi (var. chițcăi), vb. (a scoate sunete ascuțite șoarecii); chițcan, s. m. (șobolan), a cărui der. nu este clară.Sursa: Dicționarul etimologic român
chiț interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CHIȚ interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale șoarecilor. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)