CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea în chimir = a fi bogat. [Var.: (reg.) chimér s. n.] – Din tc. kemer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a chimír, chimíre, s.n. (înv.) 1. arcadă, boltă. 2. cămară mică.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
chimír (chimíre), s. n. – 1. (Înv.) Boltă, arc. – 2. Brîu tipic, de piele, foarte lat, prevăzut cu buzunare. – Var. chimer. Mr. chimere, megl. chimer. Tc. kemer „boltă” și „brîu” (Roesler 596; Șeineanu, II, 112; Berneker 556; Lokotsch 1040; Ronzevalle 148), din ngr. ϰαμάρα; cf. ngr. ϰεμέρι, bg. kemer. Este dublet al lui cămară. Probabil din același cuvînt tc. (tc. kemerli „boltit”) provine ghimirlie, s. f. (ferăstrău), dacă primul său sens a fost acela de „ferăstrău rotund” (cf. var. chimilioară, chimirlic); ca și ghimirlie (var. ghemerlie, ghimerlie, dimerlie), s. f. (colibă).Sursa: Dicționarul etimologic român CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: chimér s. n.] – Tc. kemer.Sursa: Dicționarul limbii române moderne chimír n., pl. e și urĭ (turc. kemer, boltă, arcadă, zonă, cingătoare, d. ngr. kamára, boltă. D. kemer vine ngr. keméri, bg. sîrb. kemer. V. cămară, comoară). Vechĭ (chimer). Boltă, arcadă. Azĭ. Șerpar, cingătoare de pele [!] de ținut banĭ. (Sînt și chimire micĭ cu care te încingĭ la pulpă). – În est și chimer. V. brîŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
chimír s. n., pl. chimíreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chimir n. 1. brâu lat și îndoit de piele în care țăranul de la munte poartă parale, cremene, cuțit, etc.: chimir cu oțele; 2. pungă cu bani: când mă văd supuș la bir, atins tocmai la chimir AL. [Turc. KEMER, boltă și șerpar (de unde și Mold. chimeriu), primul sens românește ieșit din uz].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHIMÍR, chimire, s. n. Brâu lat de piele, adesea ornamentat și prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă țăranii; șerpar. ◊ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea la chimir = a fi bogat. [Var.: (reg.) chimér s. n.] – Din tc. kemer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)