CHÍCIURĂ s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. – Din bg. kičur.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a chíciură s. f. – Promoroacă. Bg. kićur (Conev 75; DAR); mai ales în Munt. Se confundă cu bg. kićor „ciorchine” – Der. închiciuri (var. închiciura), vb. (a se acoperi de chiciură). Cicură, s. f. (chiciură), pe care Cihac, II, 52, îl pune în legătură cu ceh. cikor, trebuie să fie o formă cu metateză a aceluiași cuvânt.Sursa: Dicționarul etimologic român
CHICÍURĂ (‹ bg.) s. f. Fenomen hidrometeorologic manifestat prin depunerea de granule de gheață albicioasă și poroasă, formate prin sublimarea vaporilor de apă, pe obiecte subțiri (ramuri, conductori aerieni etc.) în condiții de timp calm sau cu vînt slab cu ceață și cu temperaturi sub -15 ºC.Sursa: Dicționar enciclopedic CHÍCIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case din vaporii de apă sau din picăturile de ploaie; promoroacă. – Bg. kičur „mănunchi, buchet; țurțur de gheață”.Sursa: Dicționarul limbii române moderne chícĭură f., pl. ĭ (met. din cĭucure, adică „florĭ de gheață”. Cp. cu cĭorchin). Munt. vest Promoroacă. – În est chĭúcĭură și (Tec. Cov.) chiceră.
Sursa: Dicționaru limbii românești
chíciură s. f., g.-d. art. chíciurii, pl. chíciuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită chiciură f. pătură ușoară de ghiață ce acoperă corpurile, când frigul cristalizează aburul aerului. [Cf. Mold. cicură, sloiu de ghiață = ceh CIKUR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CHÍCIURĂ, chiciuri, s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. – Din bg. kičur.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)