Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele chiar:

CHIAR, -Ă, chiari, -e, adv., adj. I. Adv.1. Tocmai, întocmai, exact. Pornește chiar acum. ♦ Însuși, singur, nu altcineva sau altceva decât... Era chiar copilul lui. 2. Până și, încă și. Chiar prin somn tot simțea. ♦ Încă; deja. Chiar de la început. ♦ (Precedat de „nici”) Măcar. ♦ (Urmat de propoziție concesivă introdusă prin „dacă” sau „de”) Și în cazul. Mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni. 3. În realitate, cu adevărat, într-adevăr. Iată că chiar vine. 4. (Înv.) În mod clar, lămurit. II. Adj. (Înv.) Clar, curat, pur, limpede. – Lat. clarus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


chiár adv., adj.1. (Înv.) Clar, pur, curat. – 2. Clar, evident. – 3. Exact, tocmai, întocmai. – 4. Realmente, efectiv, într-adevăr. – 5. Însuși, singur, nu altcineva. – 6. Pînă și, încă și. – Istr. kl’or. Lat. clarus, claro (Pușcariu 356; Candrea-Dens., 334; REW 1963; DAR), cf. it. chiaro, prov. clar, fr. clair, sp., port. claro, în sp. cu același uz adv. Uzul adj., este frecvent și comun în textele vechi; s-a păstrat în cîteva expresii, din chiar senin, sau apă chioară (în loc de apă chiară): îndepărtîndu-se de sensul curent, cuvîntul a fost confundat cu chior „cu un singur ochi”, ceea ce, pe lîngă alterarea fonetică, a modificat și sensul, astfel încît astăzi apă chioară înseamnă „zeamă lungă” sau „poșircă” (totuși, după P. Tănase, RLR, LXX, 41-5, este vorba de chior „cu un singur ochi”; și, după Buescu, RPF, II, 337, de un cuvînt diferit, în legătură cu sp. chirla, port. chilra). Pentru semantismul lui chiar, adv., cf. it. (ep)pur(e), lat. pure, germ. rein, și uzul adv. al lui curat (Șeineanu, Semasiol., 182). – Din rom. provine rut. tjar (Candrea, Elemente, 407).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CHIAR1 adv. 1. Tocmai, întocmai, exact. Acum hora era chiar în șosea (REBREANU). ♦ Însuși, singur, nu altcineva sau altceva. Copilul cu bobocii era chiar copilul lui (EMINESCU). 2. Până și, încă și. Chiar prin somn... își urmărea gândul hotărât (C. PETRESCU). ♦ (Precedat de „ba”) Ba încă, ce e mai mult. ♦ (Precedat de „nici”) Nici măcar. ♦ (Urmat de propoziție concesivă introdusă prin „dacă” sau „de”) Și dacă. În casa unui prietin eu am să mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni (SADOVEANU). 3. Încă (de pe vremea aceea). Chiar de-acum un an. 4. În realitate, de fapt, într-adevăr. Nu că zic eu, dar chiar vine (CREANGĂ). – Lat. clarus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CHIAR2, -Ă, chiari, -e, adj. (Înv.) Clar, limpede, lămurit. ◊ (Azi în expr.) Din chiar senin = pe neașteptate. – Lat. clarus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

chiar1 (înv.) adj. m., pl. chiari; f. chiáră, pl. chiáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

chiar2 adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

chiar adv. 1. însuș în persoană: era chiar mă-sa; 2. mai mult încă: chiar atunci; din chiar senin, pe neașteptate. [Vechiu rom. chiar, curat, luminos («vin chiar, inimă chiară») = lat. CLARUS; devenit adv. în limba modernă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CHIAR, -Ă, chiari, -e, adv., adj. I. Adv. 1. Tocmai, întocmai, exact. Pornește chiar acum. ♦ Însuși, singur, nu altcineva sau altceva decât... Era chiar copilul lui. 2. Până și, încă și. Chiar prin somn tot simțea. ♦ Încă; deja. Chiar de la început. ♦ (Precedat de „nici”) Măcar. ♦ (Urmat de propoziție concesivă introdusă prin „dacă” sau „de”) Și în cazul. Mă așez chiar dacă nu mă poftește nimeni. 3. În realitate, cu adevărat, într-adevăr. Iată că chiar vine. 4. (Înv.) În mod clar, lămurit. II. Adj. (Înv.) Clar, curat, pur, limpede. – Lat. clarus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)