Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele chef:

CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasă cu mâncare, băutură (și cântec). 2. Stare de (ușoară) beție și de bună dispoziție a omului care a băut. 3. Bună dispoziție, voie bună, veselie; toane bune. 4. Voie, poftă, dorință. ♦ Dorință ciudată, neașteptată; capriciu, toană. 5. (Înv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

chef (chéfuri), s. n.1. Bună dispoziție, voie bună. – 2. Poftă, dorință. – 3. Capriciu, toană. – 4. Petrecere, zaiafet. 5. Beție. – Mr. k’efe, megl. chef. Tc. kef, keyif „dar, satisfacție; beție” (Roesler 596; Șeineanu, II, 103; Lokotsch 1007; Ronzevalle 153); cf. ngr. ϰέφι, bg. kef.Der. chefui (chefălui, chefeli), vb. (a face un chef, a benchetui; a se îmbăta); chefliu, s. m. (petrecăreț; afumat, cherchelit; vesel, bine dispus), din tc. keiyfli; chefos, adj. (bine dispus; dornic de petrecere); chefir, s. n. (lapte fermentat), din tc. kefir, cf. it. chefir (Battisti, II, 884).
Sursa: Dicționarul etimologic român


CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasă cu mâncare, băutură (și cântec). 2. Stare de (ușoară) beție și bună dispoziție a omului care a băut. 3. Bună dispoziție, voie bună, veselie; toane bune. 4. Voie, poftă, dorință. ♦ Dorință ciudată, neașteptată; capriciu, toană. 5. (Înv.) Tabiet. – Tc. ke(yi)f.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

chef n., pl. urĭ (turc. kef, d. ar. keif, ngr. kéfi, bg. kef). Fam. Bună dispozițiune, veselie. Capriciŭ, poftă: mĭ-a venit chef să joc. Prînz mare, beție, orgie: a face chef, a trage un chef. A avea chef, a fi cu chef, a fi bine dispus; a fi cam beat. A fi fără chef, a fi indispus. A strica cuĭva chefu, a-ĭ strica dispozițiunea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

chef s. n., pl. chéfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

chef n. 1. un fel de confort oriental, constând din gustarea liniștită a cafelii și a ciubucului: Hiotoglu își făcea cheful cu ciubuc și cu cafea, după obiceiul oriental GHICA; 2. dispozițiune veselă, voie bună: ce ai la sufletul tău de ești tot fără chef și mâhnit? ISP.; 3. petrecere cu masă mare și băutură din belșug: s’au logodit și acum s’au pus pe chef ISP.; 4. stare de beție: omul la chef multe face AL.; 5. plăcere, poftă: până vine cheful bogatului, iese sufletul sărăcului PANN. [Turc. KEF].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasă cu mâncare, băutură (și cântec). 2. Stare de (ușoară) beție și de bună dispoziție a omului care a băut. 3. Bună dispoziție, voie bună, veselie; toane bune. 4. Voie, poftă, dorință. ♦ Dorință ciudată, neașteptată; capriciu, toană. 5. (Înv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)