Am găsit 51 de definiții pentru cuvantul/cuvintele cest:

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CEST2(O)- elem. „curea, panglică”. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEST1 s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].
Sursa: Dicționar de neologisme

cést1, césturi, s.n. (înv.) una din bucățile tăiate din prescură de preot.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

CEST, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*1) cest n., pl. urĭ (vsl. censtĭ, parte). L. V. Părticică (din prescură).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) cest n., pl. urĭ (lat. caestus). Mănușă saŭ curea garnisită cu fer [!] cu care se băteaŭ atlețiĭ Romanĭ și Grecĭ în pugilat (cum e azĭ boxu).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) cest, ceástă pron., pl. ceștĭ, ceste. Forme maĭ rare îld. acest, această, ca cel, cea îld. acel, acea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cest-, fals îld. chest-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cest1 (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cest2 s. n., pl. césturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cest m. mănușă de piele; căptușită cu fier, cu care se serviau atleții: atleții cu brațele vânjoase și ceștii lucitori NAUM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cest... V. chest...
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor) – Din acest (prin afereză).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CEST2(O)- elem. „curea, panglică”. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEST1 s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].
Sursa: Dicționar de neologisme

cést1, césturi, s.n. (înv.) una din bucățile tăiate din prescură de preot.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

CEST, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*1) cest n., pl. urĭ (vsl. censtĭ, parte). L. V. Părticică (din prescură).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) cest n., pl. urĭ (lat. caestus). Mănușă saŭ curea garnisită cu fer [!] cu care se băteaŭ atlețiĭ Romanĭ și Grecĭ în pugilat (cum e azĭ boxu).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) cest, ceástă pron., pl. ceștĭ, ceste. Forme maĭ rare îld. acest, această, ca cel, cea îld. acel, acea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cest-, fals îld. chest-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cest1 (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cest2 s. n., pl. césturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cest m. mănușă de piele; căptușită cu fier, cu care se serviau atleții: atleții cu brațele vânjoase și ceștii lucitori NAUM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cest... V. chest...
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor) – Din acest (prin afereză).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CEST2(O)- elem. „curea, panglică”. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEST1 s. n. (ant.) mănușă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEST s.n. (Ant.) Mănușă de piele armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].
Sursa: Dicționar de neologisme

cést1, césturi, s.n. (înv.) una din bucățile tăiate din prescură de preot.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

CEST, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. dem. (Înv. și reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – V. acest.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*1) cest n., pl. urĭ (vsl. censtĭ, parte). L. V. Părticică (din prescură).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) cest n., pl. urĭ (lat. caestus). Mănușă saŭ curea garnisită cu fer [!] cu care se băteaŭ atlețiĭ Romanĭ și Grecĭ în pugilat (cum e azĭ boxu).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*3) cest, ceástă pron., pl. ceștĭ, ceste. Forme maĭ rare îld. acest, această, ca cel, cea îld. acel, acea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cest-, fals îld. chest-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cest1 (pop.) adj. pr. antepus m. (cest om), g.-d. céstui, pl. cești; f. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. pl. m. și f. céstor
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cest2 s. n., pl. césturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cest m. mănușă de piele; căptușită cu fier, cu care se serviau atleții: atleții cu brațele vânjoase și ceștii lucitori NAUM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cest... V. chest...
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CEST1, cesturi, s. n. Mănușă de piele, armată cu plumb și cu fier, de care se serveau atleții din Antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CEST2, CEÁSTĂ, cești, ceste, adj. pron. dem. (Pop.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor) – Din acest (prin afereză).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)