Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele cercel:

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


cercél (cercéi), s. m.1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau brățară de metal. – Mr. țirțel’u. Lat. cĭrcĕllus (Pușcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho.Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreți, a bucla); cercelar, s. m. (marchitan); cercelărie, s. f. (comerț ambulant cu mărunțișuri); cercelat, adj. (încrețit, ondulat; împodobit cu cercei); cerceluș, s. m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö „cercel” (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša „fucsie” (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s. m. (ciorchine, căpățînă), folosit în Trans. și Bucov.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cercél m., pl. (dim. d. cerc; fr. cerceau, cerc; sp. cercillo, cîrcel [!] cu care se agață vița; ngr. [d. lat. saŭ rom.] kerkéli). Un gĭuvaĭer pe care femeile îl poartă atîrnat de urechĭ. O floare numită și cerceluș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cercél s. m., pl. cercéi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cercel m. 1. pl. sculă, în formă de inel, ce femeile poartă în urechi; 2. ochiu de fier (la loitra carului). [Lat. CIRCELUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Cercel (Petru) m. Domnul, Munteniei, fiul lui Pătrașcu cel Bun și frate cu Mihai Viteazul (1583-1585). Om învățat, vorbia 12 limbi; el fu mazilit în urma intrigilor și a banilor Doamnei Chiajna si muri înnecat din ordinul vizirului în 1590.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cercél (cercéi), s. m.1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau brățară de metal. – Mr. țirțel’u. Lat. cĭrcĕllus (Pușcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho.Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreți, a bucla); cercelar, s. m. (marchitan); cercelărie, s. f. (comerț ambulant cu mărunțișuri); cercelat, adj. (încrețit, ondulat; împodobit cu cercei); cerceluș, s. m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö „cercel” (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša „fucsie” (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s. m. (ciorchine, căpățînă), folosit în Trans. și Bucov.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cercél m., pl. (dim. d. cerc; fr. cerceau, cerc; sp. cercillo, cîrcel [!] cu care se agață vița; ngr. [d. lat. saŭ rom.] kerkéli). Un gĭuvaĭer pe care femeile îl poartă atîrnat de urechĭ. O floare numită și cerceluș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cercél s. m., pl. cercéi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cercel m. 1. pl. sculă, în formă de inel, ce femeile poartă în urechi; 2. ochiu de fier (la loitra carului). [Lat. CIRCELUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Cercel (Petru) m. Domnul, Munteniei, fiul lui Pătrașcu cel Bun și frate cu Mihai Viteazul (1583-1585). Om învățat, vorbia 12 limbi; el fu mazilit în urma intrigilor și a banilor Doamnei Chiajna si muri înnecat din ordinul vizirului în 1590.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CERCÉL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atârnat de ureche. – Lat. circellus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)