Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele cec:

CEC1, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CEC2, cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Var.: cécum s. n.] – Din fr. caecum, lat. [intestinum] caecum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CEC3(O)- elem. „orb”, „cec”2. (< fr. caec/o/-, cf. lat. caecus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEC2 s. n. primul segment al intestinului gros, între intestinul subțire și colon.-var. cecum s. n. (< fr., lat. caecum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEC1 s. n. ordin de plată emis de posesorul unui cont curent către o bancă pentru a plăti prezentatorul suma înscrisă în el. (< engl. check, fr. chêque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CEC3- v. ceco-.
Sursa: Dicționar de neologisme

CEC1 s.n. Ordin de plată emis de posesorul unui cont curent către o bancă pentru a plăti prezentatorului suma înscrisă în el. [Pl. -curi. / < engl. check].
Sursa: Dicționar de neologisme

CEC2 s.n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Pl. -curi, var. cecum s.n. / < fr., lat. caecum].
Sursa: Dicționar de neologisme

cec (cécuri), s. n. – Document prin care posesorul unui cont dispune plata unei sume de bani. Engl. check.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CEC1, cecuri, s. n. Document prin care posesorul unui cont curent cere unei bănci să plătească o sumă de bani persoanei care prezintă documentul. – Engl. check (fr. chèque).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CEC2, cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Var.: cécum s. n.] – Fr. caecum (lat. lit. [intestinum] caecum).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CEC / C.E.C. s. propriu n., art. CÉC-ul / C.É.C.-ul; (agenții) pl. CÉC-uri / C.É.C.-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*cec n., pl. urĭ (fr. chèque, d. engl. check, control, marcă, contramarcă). Com. O hîrtie pin [!] care daĭ ordin bancheruluĭ tăŭ să plătească altuĭa banĭ în numele tăŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cec s. n., pl. cécuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cec n. ordin dat unui bancher de a plăti cuiva o sumă indicată pe un fel de mandat (= fr. chèque).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CEC1, cecuri, s. n. Document nominal sau la purtător, prin care posesorul unui cont curent sau de decontare, ori o altă persoană împuternicită, dispune plata unei sume de bani din disponibilul aflat în contul titularului. – Din engl. check, fr. chèque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CEC2, cecuri, s. n. Prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsă între intestinul subțire și colon. [Var.: cécum s. n.] – Din fr. caecum, lat. [intestinum] caecum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)