Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele ceahlău:

CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ceahlắu (ceahlắi), s. m. – Varietate de vultur (Gypaetus barbatus). Mag. csagoló „care urlă” (Pușcariu, Dacor., III, 673; DAR); Cf. cehăi. Din aceeași sursă toponimul Ceahlău.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CEAHLĂU 1. Masiv muntos, situat în Carpații Orientali, între Valea Bistriței la E, a Bistricioarei la N și a Bicazului la S. Este alcătuit în special din conglomerate, care dau în relief forme pitorești (abrupturi, turnuri, colți). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolașu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Căciula Dorobanțului, Turnul lui Budu, cabane, la poale stațiunea Durău ș.a.). Rezervație complexă (4.073 ha) declarată în 1990 parc național, cu numeroase endemisme carpatice (coada șoricelului, garofița de munte, vulturica etc.), rarități floristice (vulturica de Pojorîta, ghințura ș.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colți, tisa etc.) și unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din țară, cunoscute și sub denumirea de zadă, „stejarul munților” sau „crin”, de unde și denumirea rezervației naturale „Polița cu Crini”. 2. Com. în jud. Neamț, la poalele masivului Ceahlău, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. În apropiere, stațiune arheologică din Paleoliticul mijlociu și tîrziu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Zăgan. – Magh. csaholó.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Ceahlắu (nume de loc) (Cea-hlău) s. propriu m., art. Ceahlắul
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ceahlắŭ m. (ung. csaholó, care scheaună saŭ țipă, d. saholni, a scheuna, a țipa, cum face această pasăre. Dac. 3, 673. V. cihăĭ. Cp. cu țiclăŭ). Trans. Mold. Sórliță. – Și cealhăŭ, cilihoĭ și cĭulihoĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ceahlău (cealhău) m. Buc. Tr. pasăre răpitoare ce petrece prin locuri muntoase, cuibărind în stâncile inaccesibile (Gypaetus barbatus). [Probabil identic cu numele muntelui omonim].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ceahlău n. cel mai înalt munte din toată Moldova, piscul Carpaților în județul Neamțu: 1906 m.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ceahlắu (ceahlắi), s. m. – Varietate de vultur (Gypaetus barbatus). Mag. csagoló „care urlă” (Pușcariu, Dacor., III, 673; DAR); Cf. cehăi. Din aceeași sursă toponimul Ceahlău.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CEAHLĂU 1. Masiv muntos, situat în Carpații Orientali, între Valea Bistriței la E, a Bistricioarei la N și a Bicazului la S. Este alcătuit în special din conglomerate, care dau în relief forme pitorești (abrupturi, turnuri, colți). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolașu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Căciula Dorobanțului, Turnul lui Budu, cabane, la poale stațiunea Durău ș.a.). Rezervație complexă (4.073 ha) declarată în 1990 parc național, cu numeroase endemisme carpatice (coada șoricelului, garofița de munte, vulturica etc.), rarități floristice (vulturica de Pojorîta, ghințura ș.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colți, tisa etc.) și unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din țară, cunoscute și sub denumirea de zadă, „stejarul munților” sau „crin”, de unde și denumirea rezervației naturale „Polița cu Crini”. 2. Com. în jud. Neamț, la poalele masivului Ceahlău, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. În apropiere, stațiune arheologică din Paleoliticul mijlociu și tîrziu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Zăgan. – Magh. csaholó.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

Ceahlắu (nume de loc) (Cea-hlău) s. propriu m., art. Ceahlắul
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ceahlắŭ m. (ung. csaholó, care scheaună saŭ țipă, d. saholni, a scheuna, a țipa, cum face această pasăre. Dac. 3, 673. V. cihăĭ. Cp. cu țiclăŭ). Trans. Mold. Sórliță. – Și cealhăŭ, cilihoĭ și cĭulihoĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ceahlắu (pasăre) (reg.) (cea-hlău) s. m., art. ceahlắul; pl. ceahlắi, art. ceahlắii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ceahlău (cealhău) m. Buc. Tr. pasăre răpitoare ce petrece prin locuri muntoase, cuibărind în stâncile inaccesibile (Gypaetus barbatus). [Probabil identic cu numele muntelui omonim].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ceahlău n. cel mai înalt munte din toată Moldova, piscul Carpaților în județul Neamțu: 1906 m.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CEAHLẮU, ceahlăi, s. m. (Ornit.; reg.) Vultur bărbos (Gypaetus barbatus). – Din magh. csaholó.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)