Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele ce:

CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanță exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? ♦ (Fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecție) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? Ce fel de... ? 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri?Expr. (În formule de răspuns) De ce nu? = a) cum să nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva pentru a încheia discuția când nu vrei să-i răspunzi la întrebare. ◊ (Cu valoare de conjuncție) Nu văd de ce te superi. ♦ (Pop.; cu valoare de conjuncție cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. 3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza, indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică? Nu cumva? Ce! Vrei să spui că n-ai fost? II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult), cum. Ce-aș mai râde să te văd păcălit.Expr. Te miri ce = nimica toată, puțin. Cât pe ce = aproape, gata-gata. Din ce în ce = cu cât trece timpul; tot mai mult. (Pop.) Numai ce = (deodată) iată că..., pe neașteptate. ♦ (Dând nuanță de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cât de...! III. (Cu valoare de conjuncție) Care lucru anume. Nu mai știa ce să facă de bucurie.Expr. A ști (sau a afla) ce și cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. ◊ Expr. Pe zi ce trece (sau merge) sau de ce trece (sau merge) = pe măsură ce trece timpul, tot mai mult. 2. (În legătură cu „a fi”, „a găsi”, cu sens explicativ) Ființă ticăloasă ce ești!Expr. N-ai (sau n-aveți) pentru ce (sau de ce), formulă de politețe prin care se răspunde cuiva care mulțumește. A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv întemeiat pentru... 3. Ceea ce. Ați aflat ce s-a întâmplat?Expr. Ce-i drept = într-adevăr, de fapt. V. (Nehotărât) 1. Un lucru oarecare, nu știu ce, nu știu cât; ceva. ◊ (Substantivat; precedat de „un”) Un ce anume.Expr. (Reg.) Cu mare ce = cu mare greutate; greu, anevoie. 2. (Cu repetarea verbului din propoziția principală) A stat ce-a stat. 3. Orice, oricât. Zică cine ce va vrea.Lat. quid.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ce pron. inter. și rel.1. Pron. și adj. inter. De ce, la ce, pentru ce.2. Pron., adj. și adv. exclamativ; cu această funcție este adesea însoțit de maiCe de!3. Pron. și adj., exprimînd o interogație indirectă, după vb. declarandi sau sentiendi.4. Care (pron. rel.) – Cel ce. Ce și cum.Ce e drept.Cine știe ce.Numai ce.Cît pe ce. Pe ce... pe atît.5. Înainte de vb. a fi, indică o definiție ai cărei termeni sînt inversați, obiectul sau persoana definite fiind precedate de noțiunea care le definește: ființă ticăloasă ce sînt (Negruzzi); prost ce ești (Creangă). – 6. (Înv.) Dar (cu acest sens, astăzi se folosește ci). – 7. (S. m. sing.) Ceva, un lucru oarecare, un obiect nedeterminat. – Mr. țe, ți, megl. ți, istr. țe. Lat. quid (Diez, I, 123; Pușcariu 326; Candrea-Dens., 296; REW 6953; DAR); cf. it. che, prov., cat., fr., sp., port. que. Pentru adăugarea lui mai (2), cf. modismul sp. qué cosa más bonita „ce lucru minunat!”. Sensul 5 se poate explica fie prin valoarea relativă a lui ce (= ființă ticăloasă care sînt), fie prin funcția sa exclamativă (ce ființă ticăloasă sînt). Ce este identic cu conj. ci (cf. sensul 6) care s-a despărțit de el în epoca modernă (sec. XVII-XVIII), cu sensul specializat de „dar”. Identitatea sa nu prezintă îndoieli, și este frecventă, în textele vechi, folosirea lui ce cu accepția modernă a lui ci (mr. ți), cf. Pușcariu 358 și DAR.Totuși, Cipariu, Gram., 115 și Tiktin au încercat să-l explice pe ci plecînd de la quin. Compară căci (înv. căce), cf. că; ceva (mr. țîva), adv. și pron. indef. (înv.), cu va (‹ a voi), cu var. cevași, cevașilea; fiece, pron. indef.; oarece, pron. indef., cu var. oareș(i)ce; orice, pron. indef.; niște, art. indef., în loc de nișcenu șt(iu) ce; verice, pron. indef.
Sursa: Dicționarul etimologic român


Ce, simbol chimic pentru ceriu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanță exclamativă) 1. (Cu referire la un fapt, la un obiect, la un fenomen, la o acțiune etc.) Ce ai? ♦ (Fam., ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecție) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? ce fel de... ? Ce vânt te-a abătut pe-aici? (CREANGĂ). 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri?Expr. (În formule de răspuns) De ce nu? = a) cum să nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva căruia nu voim să-i răspundem la întrebarea „de ce?”. ◊ (Cu valoare de conjuncție) Nu văd de ce te superi (SAHIA). ♦ (Pop., cu valoare de conjuncție cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. M-a blăstămat măicuța, De ce i-am călcat vorba (JARNIK-BÎRSEANU). 3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza, indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică?! nu cumva?! Ce! Vrei să las vulpea bearcă? (ODOBESCU). ◊ Expr. (Accentul în frază căzând pe verb) Ce face?! = cum?! se poate?! II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult), cum. Ce-aș mai râde să te văd întorcându-te (ISPIRESCU). ◊ Expr. Te miri ce = nimica toată. Cât pe ce = aproape, gata-gata. De ce... de ce (sau de aceea) = cu cât... cu atât. Din ce în ce = cu cât trece timpul; tot mai mult. Numai ce = (deodată) iată că..., fără veste, pe neașteptate. ♦ (Dând nuanță de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cât de...! Văd de atâtea dăți Ce cuminte-i firea! (COȘBUC). III. (Cu valoare de conjuncție) Care lucru anume. Nu mai știa ce să facă de bucurie (CREANGĂ). ◊ Expr. A ști (sau a afla) ce și cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. Oamenii ce priveau... leșinau de râs (CREANGĂ). ◊ Expr. Pe zi ce trece = tot mai mult. 2. (În legătură cu „a fi”, „a se găsi”, cu sens explicativ) Ființă ticăloasă ce sunt! (NEGRUZZI). ◊ Expr. N-ai (sau n-aveți) pentru ce, formulă de politețe prin care se răspunde cuiva care-ți mulțumește. A (nu) avea de ce = a (nu) exista un motiv întemeiat. 3. Ceea ce. Ați aflat ce s-a întâmplat la Pitești? (ALECSANDRI). ◊ Expr. Ce-i drept = într-adevăr, adevărat că...; de fapt. V. (Nehotărât) 1. Un lucru oarecare, nu știu ce, nu știu cât; ceva. Pune el ce pune la rană, și pe loc se tămăduiește (CREANGĂ). ◊ (Substantivat, precedat de „un”) I se va întâmpla un ce groaznic (BĂLCESCU). ◊ Expr. (Reg.) Cu mare ce = cu mare greutate. 2. (Cu repetarea verbului din propoziția principală) A stat ce-a stat (COȘBUC). 3. Orice, oricât. Zică cine ce va vrea (JARNIK-BÎRSEANU). – Lat. quid.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) ce pron. indecl. (lat. quĭd). Rel. Care: Omu ce vine, omu ce vezĭ venind, baniĭ ce doreștĭ, scrisoarea ce scriĭ (în limba vorbită se zice numaĭ care, pe care: scrisoarea pe care o scriĭ). Ceĭa ce: fă ce vreĭ. Prov. Ce țĭ-e scris, în frunte țĭ-e pus, destinu e inevitabil. – Interog.: Ce? Ce vreĭ? Ce e de făcut? Ce-țĭ e? (ce aĭ? ce te-a apucat?) Ce mĭ-e una, ce mĭ-e alta? (ce diferență e între una și alta?). Adj. și adv. Cît de mult, cît de mare (intensitate, extensiune și cantitate): Ce bun e! Ce om! Ce minune! Ce-aș maĭ rîde! Ce-aș rîde! Ce mult grîŭ! Ce vînt! (ce e maĭ uzitat de cît cît de). Ce de saŭ ce maĭ de, cît de mult: Ce de lume! Ce maĭ de oamenĭ! Ce maĭ, ce (ca admirațiune ironică): Ce maĭ om! Ce maĭ fleac! Cum (exclamativ): Așa de prost ce arde lampa asta! Așa de prost ce arde n´am maĭ văzut! Subst. Ceva (numaĭ unit cu un): averea e un ce relativ (maĭ ob. și maĭ elegant: ceva relativ). De ce saŭ numaĭ ce și pentru ce, din care cauză: De ce n´aĭ venit? Ce tot rîzĭ? La ce, de ce, cu ce scop, spre ce folos: La ce te ducĭ? La ce bun (după fr. à quoi bon) a adora baniĭ? În ce, întru cît: în ce-s eŭ vinovat? Ca ce, în ce calitate: Ca ce să fiŭ eŭ? Ca păzitor. De oare ce, de vreme ce, fiind-că: doarme, de oare ce e ostenit. Odată ce, fiind-că, fiind constatat că: odată ce plînge, înseamnă că-l doare. Îndată ce, (maĭ rar și maĭ urît) de îndată ce, pe dată ce, imediat ce, cum, în momentu´n care: îndată ce auzi semnalu, straja veni. Din ce în ce, tot maĭ mult: apa scade din ce în ce (adică maĭ mult), sunetu se aude din ce în ce maĭ puțin (aci maĭ puțin nu poate lipsi, c´ar însemna că se aude maĭ mult). După ce, în urma unuĭ lucru: a rîs după ce a citit (după citire). De ce... de ce saŭ de ce... de aceĭa, cu cît... cu atît: de ce ascult, de ce maĭ mult îmĭ place (cu cît, cu atît e maĭ ob. și maĭ elegant). Cu mare ce, cu mare dificultate. Cît pe ce (est), aproape, maĭ-maĭ, cît pe aci: Numaĭ ce văd că, de odată văd că, ĭacătă că văd că: numaĭ ce văd că´ncepe să se clatine.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) ce conj. V. ci.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ce1 pr. invar. (~ mi-ai adus? nu știu ~ vrei)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ce2 adj. pr. invar. (~ om bun!)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ce3 (cât de) adv. (~ bun e!, ~ bine e!)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ce pr. 1. indică ceva nehotărît: un ce bun; 2. o întrebare: ce vrei ? de ce ? pentru ce ? 3. o relațiune: grădina ce înflorește; 4. o exclamațiune de mirare: ce om ! ce vreme frumoasă! [Lat. QUID].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanță exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? ♦ (Fam.: ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecție) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit!Ce? ♦ (Adjectival) Care? ce fel de... ? 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri?Expr. (În formule de răspuns) De ce nu? = a) cum să nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece. se spune cuiva pentru a încheia discuția când nu vrei să-i răspunzi la întrebare. ◊ (Cu valoare de conjuncție) Nu văd de ce te superi. ♦ (Pop.; cu valoare de conjuncție cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. 3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza, indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică? Nu cumva? Ce! Vrei să spui că n-ai fost? II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult), cum. Ce-aș mai râde să te văd păcălit.Expr. Te miri ce = nimica toată, puțin. Cât pe ce = aproape, gata-gata. Din ce în ce = cu cât trece timpul, tot mai mult. (Pop.) Numai ce = (deodată) iată că... pe neașteptate. ♦ (Dând nuanță de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-1 precedă) Cât de...! III. (Cu valoare de conjuncție) Care lucru anume. Nu mai știa ce să facă de bucurie.Expr. A ști (sau a afla) ce și cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. ◊ Expr. Pe zi ce trece (sau merge) sau de ce trece (sau merge) = pe măsură ce trece timpul, tot mai mult. 2. (În legătură cu „a fi”, „a găsi”, cu sens explicativ) Ființă ticăloasă ce ești!Expr. N-ai (sau n-aveți) pentru ce (sau de ce), formulă de politețe prin care se răspunde cuiva care mulțumește. A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv întemeiat pentru... 3. Ceea ce. Ați aflat ce s-a întâmplat?Expr. Ce-i drept = într-adevăr, de fapt. V. (Nehotărât) 1. Un lucru oarecare, nu știu ce, nu știu cât; ceva. ◊ (Substantivat; precedat de „un”) Un ce anume.Expr. (Reg.) Cu mare ce = cu mare greutate; greu, anevoie. 2. (Cu repetarea verbului din propoziția principală) A stat ce-a stat. 3. Orice, oricât. Zică cine ce va vrea.Lat. quid.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)