Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele caus:

CAUS- Element prim de compunere savantă cu semnificația „arsură”, „arzător”. [Pron. ca-us-, var. caust-, causto-. / < fr. causto-, cf. gr. kausis, kaustikos].
Sursa: Dicționar de neologisme


CĂÚȘ, căușe, s. n. 1. Vas de lemn în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunțe etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ◊ Expr. A face mâna căuș = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunțe etc. care intră într-un căuș (1). 2. Lingură mare de lemn cu care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 3. Lingură de formă specială folosită la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se așază și se amestecă coagulul. 4. Lingură de tablă sau de lemn cu ajutorul căreia se scoate apa din barcă. 5. Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a două cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcațiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -uș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CĂÚȘ, căușe, s. n. Vas în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunțe etc.; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ◊ Expr. A face mâna căuș = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunțe etc. care intră în vasul descris mai sus. – Din *cau (< lat. cavus) + suf. -uș.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

căúș n., pl. e (pol. kousz, rut. kavúš, kovš, vsl. kovšŭ, d. litv. káuszas. Bern. 1, 594). Cáuc, ispol, vas de scos lichide orĭ făină dintr´o cantitate maĭ mare. Cantitatea care încape în asemenea vas: un căuș de fasole. A ajunge (saŭ a veni) drăguș la căuș, a ajunge să aĭ nevoĭe de cineva: lasă c´aĭ să-mĭ viĭ tu drăguș la căuș! V. cupă, meredeŭ, cofer.
Sursa: Dicționaru limbii românești

căúș s. n., pl. căúșe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

căuș n. 1. lingură mare de lemn cu mânerul scurt, cu care țăranul scoate făină din sac ori vin din cadă: un căuș de faină; 2. Mold. fam. îmi vine drăguș la căuș, a ajunge să ceară ajutor, a recurge la bunătatea cuiva (lit. a se ruga de un căuș de făină). [Pol. KOUSZ, pahar].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CĂÚȘ, căușe, s. n. 1. Vas de lemn în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, faină, grăunțe etc.; cauc; p. ext, nume dat unor unelte care au această formă. ◊ Expr. A face mâna căuș = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunțe etc. care intră într-un căuș (1). 2. Lingură mare de lemn cu care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 3. Lingură de formă specială folosită la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se așază și se amestecă coagulul. 4. Lingură de tablă sau de lemn cu ajutorul căreia se scoate apa din barcă. 5. Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a două cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcațiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -uș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)