Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele caua:

cáŭa (rut. káva, kávka, cĭoacă, ceŭcă; litv. nakti-kova, germ. kauz, cucuvaĭe). Nord. O dihanie închipuită de speriat copiiĭ (ca și bordea, buzguroĭu, gogorița, joĭmărița). – Se zice numaĭ caŭa, vine caŭa, ca un nume propriŭ, ĭar gen. ar fi al luĭ caŭa, adică masc. La Acad. și Cdr. fem.
Sursa: Dicționaru limbii românești


caua f. Mold. gogoriță: se vor teme de tine ca copiii de caua AL. [Probabil de aceeaș origină imitativă ca sinonimul său baua].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÁUĂ s. f. (Reg.) Ființă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriați copiii. [Pr.: -ca-uă] – Cf. ucr. kava.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cáuă s. f. – Ființă imaginară înspăimîntătoare, bau-bau. Creație expresivă de la cuvîntul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. Originea onomatopeică a cuvîntului a fost indicată numai de Pascu, I, 116. După Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς „ceartă”. Tiktin îl derivă din lat. cave „ai grijă”, opinie pe care o resping Pușcariu 322 și REW 1785. În sfîrșit, Pușcariu, Dacor., V, 404-6 și DAR, pornește de la rut. kava „sperietoare”, care pare a avea aceeași origine expresivă, dar care nu convine fonetic. Aceleiași rădăcini expresive îi aparțin căuna (var. căuni), vb. (a lătra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, băuna.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CÁUĂ s. f. (Reg.) Ființă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriați copiii. – Comp. ucr. kava.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cáuă (reg.) s. f., art. cáua
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CÁUĂ s. f. (Reg.) Ființă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriați copiii. [Pr.: ca-uă] – Cf. ucr. k a v a.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)