Am găsit 31 de definiții pentru cuvantul/cuvintele casă:

CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt economice; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CASÁ vb. I. tr. 1. a anula, în urma unui recurs, o hotărâre judecătorească. 2. (rar) a sparge. 3. a scoate din uz și din inventar, a reforma (o mașină, un aparat etc.). II. refl. (despre vin) a-și pierde culoarea naturală în contact cu aerul. (< fr. casser)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CASÁ vb. I. tr. 1. A anula, în urma unui apel sau a unui recurs, o sentință judecătorească. 2. (Rar) A sparge. ♦ A scoate din serviciu, a reforma (o mașină, un aparat uzat etc.). [< fr. casser].
Sursa: Dicționar de neologisme

casá (caséz, casát), vb. – A anula. Fr. casser.Der. casant, adj.; casație, s. f. (Arg., minunat, de calitatea întîi).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CASÁ, casez, vb. I. Tranz. A anula o hotărâre judecătorească. – Fr. casser.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

casá (a ~) vb., ind. prez. 3 caseáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

casà v. 1. a anula: a casa o judecată, un concurs; 2. a priva de un grad, a destitui: a casa un ofițer (=fr. casser).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parțial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operațiilor privind scoaterea definitivă din folosință și din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt rentabile; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÁSĂ1, case, s. f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă1. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, normală, liniștită. A nu avea (nici) casă, (nici) masă = a duce o viață neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ◊ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ◊ Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spațiul dintr-o clădire care adăpostește o scară. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții, așezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ◊ Casă de economii = instituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute din depunerile lor lunare. Casă de filme = instituție producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de nașteri = instituție medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată. Casă de vegetație = construcție specială, cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea culorii. – Lat. casa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și al plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÁSĂ s. f. 1. dulap, ladă de oțel în care se țin bani, bijuterii, hârtii de valoare etc. 2. loc unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin. ◊ ghișeu unde se fac încasările și plățile într-o întreprindere, instituție etc. ◊ sumă de bani în casieria unei întreprinderi sau instituții. ♦ a face ă = a face bilanțul încasărilor și plăților dintr-o zi; plus (sau minus) de ~ = diferență rezultată în plus (în minus) după stabilirea încasărilor și plăților; registru de ~ = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ ~ de bagaje = birou în incinta unei (auto)gări, unde se pot depune temporar, spre păstrare, bagajele călătorilor. (< it. cassa, germ. Kasse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÁSĂ s.f. 1. Dulap, ladă de oțel în care se țin bani, hârtii de valoare etc. 2. Loc (special amenajat) unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin într-un local. ♦ Ghișeu, încăpere unde se fac încasările și plățile într-o întreprindere, într-o instituție. ♦ Sumă de bani care se află în casieria unei întreprinderi, a unei instituții. ◊ A face casa = a face bilanțul încasărilor și plăților dintr-o zi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență rezultată în plus (sau în minus) după stabilirea încasărilor și plăților; registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. [< it. cassa].
Sursa: Dicționar de neologisme

cásă (cáse), s. f.1. Lădiță în care sunt sînt ținuți banii. – 2. Vistierie. – 3. Unitate care acceptă depuneri de bani. – Var. cassa. It. cassa, germ. Kasse (sec. XIX). – Der. casetă, s. f. (cutie, sipet); casier (var. Trans., căsar), s. m. (persoană care are în sarcina sa casa de bani); casieriță, s. f. (casieră); casierie, s. f. (încăpere dintr-o instituție în care se primesc și se distribuie banii); încasa, vb. (a primi bani), din it. incassare, cf. fr. encaisser; încasator, s. m. (persoană care încasează bani).
Sursa: Dicționarul etimologic român

cásă (cáse), s. f.1. Locuință. – 2. Cămin, familie. – 3. Pereche căsătorită, familie. – 4. Descendență, stirpe, familie nobilă, dinastie. – 5. Încăpere, odaie. – 6. Reședință, sediu. – 7. Birou, centru. – 8. Mobilier casnic, obiectele din casă. – 9. Placentă. 10. Cabină, gheretă. – Mr., megl. casă, istr. cǫse. Lat. casa (Diez, I, 115; Diez, Gramm., I, 32; Pușcariu 302; Candrea-Dens., 179; REW 1728; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. casa.Der. căsar, s. m. (cap de familie), pe care Candrea-Dens., 280 și REW 1750 îl derivă direct din lat. casarius; căsaș, s. m. (cap de familie, bărbat căsătorit; rudă); căsător, s. m. (cap de familie), format de la un vb. dispărut, reprezentant al lat. *casare (Pușcariu 305; DAR); căsătoresc, adj. (conjugal, matrimonial); căsători, vb. (a (se) uni prin căsătorie), pentru semantismul căruia cf. it. accasare, sp. casar, și observațiile lui Bogrea, Dacor., III, 413; căsătorie, s. f. (unuiune legală pentru întemeierea unei familii); necăsătorit, adj. (burlac); căsean, adj. (familiar); acasă, adv. (în casa proprie), care poate fi formație rom. sau reprezentant al lat. ad casam, cf. it. a casa; cășiță (var. căsiță), s. f. (căsuță, alveolă; pilă de pod, formată dintr-o căsuță de bețe cu umplutură de pietre; sertar), în legătură cu der. de la casă DAR își exprimă îndoiala, deoarece i se pare inexplicabil rezultatul ș, care apare la alți der., cf. cașnică, cășuță; chișița, s. f. (colivie, cușcă), pare a fi var. asimilată a cuvîntului anterior; casnic, adj. (conjugal, matrimonial); cașnică, s. f. (Arg., concubină, ibovnică); căsnicesc, adj. (conjugal); căsuță (var. cășuță), s. f. (dim. al lui casă); căsoaie, s. f. (augmentativ al lui casă; pivniță, cămară și bucătărie la casele de la țară; lucarnă, luminator; pilă de pod). Rut. kašicja „pilă de pod”, pe care DAR îl dă ca etimon al rom. cășiță, este mai curînd der. al rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CÁSĂ1, case, s. f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, liniștită. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ♦ Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ♦ (Tipogr.) Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele. ♦ (Rar, în expr.) Casă de veci = mormânt. 2. Gospodărie. 3. Toți cei care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 4. (Rar) Căsnicie. Mă mir c-am avut răbdare să țin casă cu baba pân-acum (CREANGĂ). ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere). A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 5. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții sau așezăminte create pentru satisfacerea necesităților culturale, educative, sanitare etc. 6. (În regimul capitalist) Întreprindere, firmă comercială. Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi (p. ext. al unei gospodine), cu care aceasta se mândrește. – Lat. casa.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă sau pupitru într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și plăților unei zile. – It. cassa.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) casă f., pl. e și (Olt.) cășĭ (lat. casa, colibă, căsuță; it. pv. cat. ps. pg. casa, fr. chez). Edificiŭ de locuit, imobil. (V. hardughie). Familie, persoanele dintr´un edificiŭ: s´a sculat toată casa. Familie, gospodărie, menaj: are casă grea (de susținut). Dinastie: casa de Hohenzollern. Stabiliment: casă de bancă, de comerciŭ, de joc. Placenta prunculuĭ. Casă de sănătate, spital (maĭ ales cu plată). Casă de corecțiune (saŭ de´ndreptare), un fel de școală saŭ și de închisoare p. copiĭ. Casă militară, trupele de gardă la un suveran. Casă civilă, persoanele care întovărășesc un suveran. Casă de țară, casă țărănească orĭ și vilă. Casă de painjin [!], pînză de painjin. Casă de melc, găoace de melc. Ĭepure de casă, V. mosc 2. Lucru de casă, lucru făcut în casă, nu´n fabrică. A fi fără casă, a nu avea locuință. A avea o casă de copiĭ, a avea mulțĭ copiĭ. A sta´n casă, a sta acasă, a nu ĭeși pe stradă. Om cu casă, om la casa luĭ, om căsătorit. A duce orĭ a ținea casă cu cineva, 1) a face gospodăria´n comun, 2) a trăi în căsătorie. A strica casa cuĭva, a-l face să se divorțeze.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) cásă f., pl. e (it. cassa, fr. caisse, lat. capsa. V. capsă). Ladă de fer [!] de ținut banĭ. Bĭuroŭ unde se plătește saŭ se primesc banĭ. Stabiliment financiar care primește banĭ ca să-ĭ păstreze, ca: Casa de Economie și Casa de Depunerĭ și Consemnațiunĭ. Caște, tablă de lemn cu despărțiturĭ de ținut literele la tipografie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cásă, case, s.f. – 1. Locuință. Casă bătrână = casa părintească. 2. Cameră: „Du-te în ceie casă” = în cealaltă încăpere (Dăncuș 2010). 3. Casa Satului = primărie; cănțălărie (ALR 1961: 901). Termen atesta în nord-vestul țării. – Lat. casa.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

cásă s. f., g.-d. art. cásei; pl. cáse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

casă f. 1. clădire servind de locuință oamenilor: o pereche de case cu mai multe încăperi; a-și veni de-a casă, a se dumeri: tocmai acum își veniră și țăranii de-a casă Isp.; 2. locuința însăș: vino acasă; 3. persoanele câte trăesc împreună în aceeaș casă, formând o familie: are o casă grea; 4. familie domnitoare, dinastie; casa de Hohenzolern; 5. gospodărie: ține bine casa; 6. stabiliment: casă de bancă, de comerț, de joc; casă de sănătate, unde se tratează bolnavii în pensiune; casă de corecțiune, închisoare; casă militară, trupele de gardă la un rege sau principe; casă civilă, persoanele cari însoțesc pe un suveran; 7. locul unde se învârtește mașina morii. [Lat. CASA, bordeiu, căsuță: românește cu sensul generalizat].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÁSĂ1, case, s. f. 1. Clădire care servește drept locuință. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă1. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, normală, liniștită. A nu avea (nici) casă, nici (masă) = a duce o viață neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ◊ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ◊ Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spațiul dintr-o clădire în care se găsește scara. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții, așezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ◊ Casă de economii = instituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute prin depunerile lor lunare. Casă de filme = instituție producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de nașteri = instituție medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată. Casă de vegetație = construcție specială, cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea culorii. – Lat. casa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care se țin bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi situația încasărilor și a plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CAȘÁ s. f. Stofă de lână cu tușeul moale, vopsită în culori deschise. – Cf. germ. kaschieren.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CAȘÁ s. f. stofă din lână cu tușeu moale, vopsită în culori deschise. (< germ. Kascha)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

cașá (stofă) s. f., art. cașáua, g.-d. art. cașálei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CAȘÁ s. f. Stofă de lână cu tușeul moale, vopsită în culori deschise. – Cf. germ. kaschieren.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÁȘĂ s. f. Mâncare, asemănătoare cu pilaful, preparată din arpacaș sau din mei, cu multă grăsime. – Din rus. kașa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CAȘĂ s.f. În bucătăria rusească și poloneză, boabe de hrișcă prăjite, respectiv păsatul fiert din acestea, precum și aluatul din făină de hrișcă (ca un terci)folosit pentru prepararea lipiilor sau a clătitelor groase (blinî) tradiționale; prin ext. budincă dulce din arpacaș de orz sau din griș, fierte în lapte. Din rus. kașa.
Sursa: Dicționar gastronomic explicativ

cáșă (mâncare) s. f., art. cáșa, g.-d. art. cáșei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CÁȘĂ s. f. Mâncare, asemănătoare cu pilaful, preparată din arpacaș sau din mei, cu multă grăsime. – Din rus. kașa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

câșa - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul câș

câșă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul câș