CARAGIALE 1. Costache C. (c. 1815-1877, n. București), actor și autor dramatic român. Animator al mișcării dramatice românești; primul director al Teatrului Mare (Național) din București. Comedii de moravuri („O repetiție moldovenească”, „O soaré la mahala”). 2. Iorgu C. (c. 1826-1894, n. București), actor și autor dramatic român. Fratele lui C. (1). Cîntece comice, tablouri dramatice („Moș Trifoi”). 3. Ion Luca C. (1852-1912, n. Haimanale, azi în municipiul Ploiești), scriitor român. Nepot al lui C. (1) și C. (2). Debut cu schițe și versuri la revista umoristică „Ghimpele”. O vreme redactor la ziarul „Timpul”, împreună cu Eminescu și Slavici. A editat publicații satirico-umoristice („Claponul”, „Calendarul Claponului”, „Moftul român”) și, împreună cu Slavici și Coșbuc, revista „Vatra”. A făcut parte din cercul „Junimea”. Temperament de ținută clasică, desăvîrșit arhitect al construcției dramatice, observator profund și minuțios al realităților sociale autohtone, creator al unor memorabile tipuri. C. a ridicat teatrul românesc la nivelul european. În comediile sale („O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, „o scrisoare pierdută”, „D-ale carnavalului”) satirizează moravuri politice și familiale, utilizînd cu remarcabil efect comicul de situație și limbaj, expresia stereotipă definitorie, umorul (inclusiv cel absurd). Instantaneele în proză, cu adresă critică („Schițe ușoare”, „Momente”, „Schițe nouă”), prelungesc și dezvoltă tipologia de mare diversitate a comediilor, țintind cu precădere orizonturile micii burghezii. Drama „Năpasta” și unele nuvele („O făclie de Paști”, „Păcat”, „În vreme de război”) analizează stări obsesive ajunse la paroxism, iar povestirile fantastice („Kir Ianulea”, „Abu Hassan”, „Hanul lui Mînjoală”) valorifică anecdoticul de sursă orientală sau folclorică. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 4. Mateiu I.C. (1885-1936, n. București), scriitor român. Fiul lui C. (3). Capodopera sa, romanul „Craii de Curtea Veche”, este o somptuoasă evocare lirică, bazată pe sugestie și atmosferă, a crepusculului aristocrației din Bucureștiul semibalcanic și semioccidental de la începutul sec. 20. Proză cultivînd misterul (nuvela „Remember”), romanul neterminat („Sub pecetea tainei”) și lirică de tip parnasian („Pajere”). 5. Luca Ion C. (1893-1921, n. București), poet român. Fiul lui C. (3). Versuri moderniste („Jocul oglinzilor”, postum), un microroman al adolescenței („Nevinovățiile viclene”, în colab. cu Ioan Dobrogeanu-Gherea); traduceri.Sursa: Dicționar enciclopedic Caragiale m. familie originară din Turcia, care a dat țării mai mulți actori și un scriitor de merit: 1. (Costache), elevul lui Aristia, fost director al Teatrului Național din București (1815-1877); 2. (Iorgu), fratele celui precedent, actor și director al Teatrului Național în 1870; 3. (Luca), fratele lui Iorgu, născut în 1817, debută în 1846 într’o comedie a fratelui său; 4. (Ioan Luca), fiul celui precedent, eminent prozator și autor dramatic, al cărui teatru oferă tabloul realist al păturilor sociale în epoca de tranziție dela cultura orientală la aceea a Occidentului (1852-1912).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CARAGIALE 1. Costache C. (c. 1815-1877, n. București), actor și autor dramatic român. Animator al mișcării dramatice românești; primul director al Teatrului Mare (Național) din București. Comedii de moravuri („O repetiție moldovenească”, „O soaré la mahala”). 2. Iorgu C. (c. 1826-1894, n. București), actor și autor dramatic român. Fratele lui C. (1). Cîntece comice, tablouri dramatice („Moș Trifoi”). 3. Ion Luca C. (1852-1912, n. Haimanale, azi în municipiul Ploiești), scriitor român. Nepot al lui C. (1) și C. (2). Debut cu schițe și versuri la revista umoristică „Ghimpele”. O vreme redactor la ziarul „Timpul”, împreună cu Eminescu și Slavici. A editat publicații satirico-umoristice („Claponul”, „Calendarul Claponului”, „Moftul român”) și, împreună cu Slavici și Coșbuc, revista „Vatra”. A făcut parte din cercul „Junimea”. Temperament de ținută clasică, desăvîrșit arhitect al construcției dramatice, observator profund și minuțios al realităților sociale autohtone, creator al unor memorabile tipuri. C. a ridicat teatrul românesc la nivelul european. În comediile sale („O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, „o scrisoare pierdută”, „D-ale carnavalului”) satirizează moravuri politice și familiale, utilizînd cu remarcabil efect comicul de situație și limbaj, expresia stereotipă definitorie, umorul (inclusiv cel absurd). Instantaneele în proză, cu adresă critică („Schițe ușoare”, „Momente”, „Schițe nouă”), prelungesc și dezvoltă tipologia de mare diversitate a comediilor, țintind cu precădere orizonturile micii burghezii. Drama „Năpasta” și unele nuvele („O făclie de Paști”, „Păcat”, „În vreme de război”) analizează stări obsesive ajunse la paroxism, iar povestirile fantastice („Kir Ianulea”, „Abu Hassan”, „Hanul lui Mînjoală”) valorifică anecdoticul de sursă orientală sau folclorică. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 4. Mateiu I.C. (1885-1936, n. București), scriitor român. Fiul lui C. (3). Capodopera sa, romanul „Craii de Curtea Veche”, este o somptuoasă evocare lirică, bazată pe sugestie și atmosferă, a crepusculului aristocrației din Bucureștiul semibalcanic și semioccidental de la începutul sec. 20. Proză cultivînd misterul (nuvela „Remember”), romanul neterminat („Sub pecetea tainei”) și lirică de tip parnasian („Pajere”). 5. Luca Ion C. (1893-1921, n. București), poet român. Fiul lui C. (3). Versuri moderniste („Jocul oglinzilor”, postum), un microroman al adolescenței („Nevinovățiile viclene”, în colab. cu Ioan Dobrogeanu-Gherea); traduceri.Sursa: Dicționar enciclopedic Caragiale m. familie originară din Turcia, care a dat țării mai mulți actori și un scriitor de merit: 1. (Costache), elevul lui Aristia, fost director al Teatrului Național din București (1815-1877); 2. (Iorgu), fratele celui precedent, actor și director al Teatrului Național în 1870; 3. (Luca), fratele lui Iorgu, născut în 1817, debută în 1846 într’o comedie a fratelui său; 4. (Ioan Luca), fiul celui precedent, eminent prozator și autor dramatic, al cărui teatru oferă tabloul realist al păturilor sociale în epoca de tranziție dela cultura orientală la aceea a Occidentului (1852-1912).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a