Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele capelă:

CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CAPELÁ vb. tr. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susține. (< fr. capeler)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CAPELÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega un cablu sau o parâmă de un catarg, de o vergă. [< fr. capeler].
Sursa: Dicționar de neologisme

CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâmă de un catarg. – Fr. capeler.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

capelá (a ~) vb., ind. prez. 3 capeleáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega o parâmă de un catarg. – Din fr. capeler.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CAPÉLĂ1, capele, s. f. Șapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Din ngr. kapéllo, it. cappello.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ Parte a unei biserici care adăpostește altarul. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. – Din it. cappella.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CAPÉLĂ3, capele, s. f. Grup de coriști. ♦ Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – Din it. cappella, germ. Kapelle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CAPÉLĂ s. f. 1. biserică mică, paraclis. ♦ altar lateral al unei biserici. ♦ încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. formație vocală sau instrumentală a unei capele (1) sau curți princiare. ♦ grup de coriști. ♦ orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). 3. grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. (< it. cappella, /2/germ. Kapelle)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CAPÉLĂ1 s.f. 1. Bisericuță, paraclis. ♦ Altar lateral al unei biserici. ♦ Încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă. 2. Grinda superioară a unui cadru de lemn care susține tavanul unei lucrări miniere. [< it. cappella, germ. Kapelle].
Sursa: Dicționar de neologisme

CAPÉLĂ2 s.f. (Rar) Trupă de cântăreți, cu o orchestră mică; fanfară (militară). ♦ Orchestră. [cf. germ. Kapelle, it. cappella].
Sursa: Dicționar de neologisme

capélă, capéle, s.f. (înv., pop. și fam.) 1. pălărie (de damă). 2. joben. 3. boneta soldatului.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

capélă (capéle), s. f.1. (Înv.) Pălărie de femeie. – 2. Șapcă militară. – Mr., megl. capelă. Ngr. ϰαπέλα, din it. cappelllo, cf. alb. kapeljë, bg. kapelă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

capélă (capéle), s. f.1. Biserică mică, izolată. – 2. Parte a unei biserici care adăpostește altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s. m., din it. cappellano; capelmaistru, s. m. (director de capelă muzicală; șef de orchestră), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CAPÉLĂ1, capele, s. f. (Ieșit din uz) Bonetă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Ngr. kapéla (it. cappello).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică (într-un cimitir etc.); paraclis. – It. cappella.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CAPÉLĂ3, capele, s. f. Orchestră de proporții reduse; fanfară (militară). – It. cappella (germ. Kapelle).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*1) capélă f., pl. e (ngr. kapéla și kapélon, d. it. cappello, dim. d. cappa, glugă [fr. chapeau, dim. d. chape], d. lat. cappa, glugă. V. capelă 2). Pălărie de damă. Pălărie de bărbat, maĭ ales cilindru: un boĭer cu capelă înaltă. Chipiŭ de mică ținută (moale și de postav în întregime) al armateĭ româneștĭ de uscat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) capélă f., pl. e (it. cappella, locul unde se păstra gluga și moaștele unuĭ sfînt, dim. d. cappa, glugă; fr. chapelle; mlat. cappella. V. capelă 1, capot, șapcă). Bisericuță, paraclis (într' un cimitir, castel, cazarmă saŭ aĭurea): capela românească de la Baden-Baden. Trans. Buc. (după germ. kapelle, fr. chapelle, muzicanțiĭ uneĭ bisericĭ). Orhestră [!] saŭ fanfară, bandă de muzicanțĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

capélă s. f., g.-d. art. capélei; pl. capéle
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

capelă f. 1. pălărie de damă; 2. joben; 3. boneta de mica ținută a soldatului. [Gr. mod. KAPÉLA (din it. cappello).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

capelă f. 1. biserică mică (la catolici): din paraclis făcut-a capelă luterană AL.; 2. orchestră (mai ales de dame).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CAPÉLĂ1, capele, s. f. Șapcă de postav cu cozoroc moale, purtată de militari. – Din ngr. kapéllo, it. cappello.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CAPÉLĂ2, capele, s. f. Biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis. ♦ (În bisericile catolice) Parte care adăpostește un altar secundar. – Din it. cappella.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CAPÉLĂ3, capele, s. f. Cor bisericesc. ♦ Orchestră de proporții reduse aflată în slujba unei biserici sau curți princiare. – Din it. cappella, germ. Kapelle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)