Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele cantona:

CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. 1. A se instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CANTONÁ vb. I. intr., tr. (despre trupe) a (se) instala vremelnic într-un cantonament. II. refl. (fig.) a se stabili, a se limita (rigid, mecanic). (< fr. cantonner)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CANTONÁ vb. I. intr., tr. (Despre trupe) A (se) instala vremelnic în casele locuitorilor. [< fr. cantonner].
Sursa: Dicționar de neologisme

CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare în trecere) A se opri și a se instala pentru un timp oarecare în casele locuitorilor. – Fr. cantonner.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cantonà v. 1. a distribui trupe în mai multe sate; 2. fig. a separa în pozițiuni izolate; 3. a se retrage într’un canton spre siguranță, a se izola.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CANȚÓNĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, apropiat de cântecul popular, care, cu timpul, a devenit o piesă instrumentală. – Din it. canzone.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CANȚÓNĂ s. f. 1. poezie lirică medievală cu tematică erotică, divizată în mai multe strofe. 2. cântec italian pe mai multe voci din epoca Renașterii, transcris apoi pentru instrumente spre a deveni o formă polifonică strofică. (< it. canzone)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CANȚÓNĂ s.f. 1. Poezie lirică medievală, divizată în mai multe strofe, care, la primii poeți (Dante, Petrarca), păstrează aceeași ordine a rimelor și a versurilor ca în prima strofă. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, apropiat de cântecul popular. [< it. canzone].
Sursa: Dicționar de neologisme

CANȚONĂ (‹ it.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice medievale, de origine provensală, cultivată de trubadurii care cîntau dragostea cavalerilor. Compusă din (3-) 5 sau 7 strofe, ultima mai scurtă, cu un număr nedeterminat de versuri (între 7 și 20) fiecare reluînd primul vers și păstrînd aceeași schemă ritmică. A cunoscut o mare înflorire în sec. 13, datorită poeților Școlii Siciliene și apoi prin Dante, Petrarca și Boccaccio. 2. Cîntec pe mai multe voci în epoca Renașterii, apropiat de cîntecul popular, care cu timpul a devenit o piesă instrumentală de tip polifonic imitativ, pregătind apariția fugii.
Sursa: Dicționar enciclopedic

canțónă s. f., g.-d. art. canțónei; pl. canțóne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CANȚONĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, care a pregătit apariția fugii1. – Din it. canzone.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)