Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele califat:

CALIFÁT, califate, s. n. 1. Formă de stat feudal-teocratică întemeiat de arabi pe teritoriile stăpânite de ei, după moartea lui Mahomed. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CALIFÁT s. n. 1. demnitatea de calif. ◊ durata guvernării acestuia. 2. nume dat unor state arabe, după moartea lui Mahomed. ◊ teritoriul acestora. (< fr. califat)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CALIFÁT s.n. 1. Demnitatea de calif. ♦ Durata domniei unui calif. 2. Numele unor state arabe întemeiate după moartea lui Mahomed. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. califat, it. califfate].
Sursa: Dicționar de neologisme

CALIFAT (‹ fr.) s. n. 1. (În sec. 7-13 în Orientul Mijlociu, în Nordul Africii și în Spania) formă de stat feudal-teocratică, instituită în teritoriile stăpînite de arabi. 2. Demnitatea de calif (între 1517 și 1924, sultanii Imp. Otoman aveau și titlul de calif). 3. Durata guvernării unui calif.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CALIFÁT, califate, s. n. (Înv.) 1. Numele statelor întemeiate (sau stăpânite) de arabii cuceritori după moartea lui Mahomed. 2. Rangul de calif. ♦ Durata guvernării unui calif. – Fr. califat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*califát n., pl. e (fr. califat; ar. turc. hilafet). Demnitatea de calif. Țara pe care o guvernează un calif.
Sursa: Dicționaru limbii românești

califát s. n., pl. califáte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

califat n. 1. demnitatea de calif; 2. durata domniei sale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Califat n. 1. Califatul din Orient, mai întâi la Moca, transportat apoi la Bagdad de Abasizi, sub cari civilizațiunea musulmană ajunsese la apogeul ei (632-1528); Califatul din Cordova, fundat de Abderaman (756-1031), și Califatul din Egipt, fundat de Fatimiți (909-1171).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CALIFÁT, califate, s. n. 1. (În Orientul Mijlociu, nordul Africii și Peninsula Iberică) Formă de stat feudal-teocratică instituită de arabi pe teritoriile stăpânite de ei. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CALIFÁT, califate, s. n. 1. Formă de stat feudal-teocratică întemeiat de arabi pe teritoriile stăpânite de ei, după moartea lui Mahomed. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CALIFÁT s. n. 1. demnitatea de calif. ◊ durata guvernării acestuia. 2. nume dat unor state arabe, după moartea lui Mahomed. ◊ teritoriul acestora. (< fr. califat)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CALIFÁT s.n. 1. Demnitatea de calif. ♦ Durata domniei unui calif. 2. Numele unor state arabe întemeiate după moartea lui Mahomed. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. califat, it. califfate].
Sursa: Dicționar de neologisme

CALIFAT (‹ fr.) s. n. 1. (În sec. 7-13 în Orientul Mijlociu, în Nordul Africii și în Spania) formă de stat feudal-teocratică, instituită în teritoriile stăpînite de arabi. 2. Demnitatea de calif (între 1517 și 1924, sultanii Imp. Otoman aveau și titlul de calif). 3. Durata guvernării unui calif.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CALIFÁT, califate, s. n. (Înv.) 1. Numele statelor întemeiate (sau stăpânite) de arabii cuceritori după moartea lui Mahomed. 2. Rangul de calif. ♦ Durata guvernării unui calif. – Fr. califat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*califát n., pl. e (fr. califat; ar. turc. hilafet). Demnitatea de calif. Țara pe care o guvernează un calif.
Sursa: Dicționaru limbii românești

califát s. n., pl. califáte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

califat n. 1. demnitatea de calif; 2. durata domniei sale.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Califat n. 1. Califatul din Orient, mai întâi la Moca, transportat apoi la Bagdad de Abasizi, sub cari civilizațiunea musulmană ajunsese la apogeul ei (632-1528); Califatul din Cordova, fundat de Abderaman (756-1031), și Califatul din Egipt, fundat de Fatimiți (909-1171).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CALIFÁT, califate, s. n. 1. (În Orientul Mijlociu, nordul Africii și Peninsula Iberică) Formă de stat feudal-teocratică instituită de arabi pe teritoriile stăpânite de ei. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernării unui calif. – Din fr. califat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)