Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele caimacam:

CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. Locțiitor al unor demnitari (turci). ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


caimacám (caimacámi), s. m.1. Locțiitor al marelui Vizir. – 2. În Muntenia și Moldova, locțiitor al domnitorului începînd din sec. XVIII. – 3. Locțiitor al banului Craiovei; în jurul lui 1783 l-a înlocuit definitiv pe ban, al cărui titlu a fost de atunci doar onorific. – Mr., megl. căimăcam. Tc. kaymakam (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 1010); cf. ngr. ϰαϊμαϰάμης, bg. kaimakam.Der. caimacameasă, s. f. (nevastă de caimacam); caimacamesc, adj. (propriu unui caimacam); caimacami, vb. (a conduce în calitate de caimacam; a guverna în interegn); caimacămie, s. f. (guvernare).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CAIMACÁM, caimacami, s. m. (Înv.) Locțiitor al domnitorului. ♦ Locțiitor al diferiților demnitari (turci). ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. [Var.: caimacán s. m.] – Tc. kaymakam.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

caĭmacám m. (turc. ar. kaĭim-mekam, pop. kaĭmakam). Vechĭ. Locotenentu mareluĭ vizir orĭ al unuĭ ministru turcesc. Locotenentu domnuluĭ, regent. Reprezentantu domnuluĭ în Craĭova, guvernatoru Olteniiĭ de la 1761 în coace [!]. Azĭ. Munt. Vest. (caĭmacan). Bogătaș, fruntaș (în sat).
Sursa: Dicționaru limbii românești

caimacám (cai-) s. m., pl. caimacámi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

caimacam m. 1. locțiitor de Domn, când tronul rămânea vacant, care cărmuia țara până la instalarea noului principe; 2. locțiitorul Banului Craiovei (de la 1761): Banii Severinului, caimacamii Oltului. Pop. [Turc. kaimakan, locțiitorul marelui vizir].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CAIMACÁM, caimacami, s. m. 1. (În Imperiul Otoman) Locțiitor al unor demnitari. ◊ Compus: caimacam-aga = locțiitor al marelui vizir. 2. Locțiitor al domnului, însărcinat cu administrarea Moldovei și Țării Românești până la instalarea pe tron a noului domn. 3. Locțiitor al banului Craiovei, începând din 1761. [Var.: caimacán s. m.] – Din tc. kaymakam.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)