Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele cacofonie:

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CACOFONÍE s. f. întâlnire de sunete discordante, neplăcute auzului; asociere de cuvinte care redau imagini, fapte neplăcute; cacofonism. (< fr. cacophonie, gr. kakophonie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CACOFONÍE s.f. Întâlnire de sunete care impresionează neplăcut auzul; cacofonism. ♦ (Muz.) Reunire de sunete discordante; lipsă de armonie. [Gen. -iei. / < fr. cacophonie, cf. gr. kakos – rău, phone – sunet].
Sursa: Dicționar de neologisme

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete. ♦ (Muz.) Întâlnire de sunete discordante; lipsă de armonie. – Fr. cacophonie (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*cacofoníe f. (vgr. kakophonia, d. kakós, răŭ, și phoné, voce. V. eŭ- și sin-fonie). Amestec neplăcut de sunete orĭ de cuvinte, ca: să se suĭe sus și să strige. Muz. Sunete discordante. – Cacofonia nu trebuĭe să fie contra spirituluĭ limbiĭ. Așa, dacă zicĭ biserica catolică, tactica cavaleriiĭ nu e cacofonie, cum cred ignoranțiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cacofoníe s. f., art. cacofonía, g.-d. art. cacofoníei; pl. cacofoníi, art. cacofoníile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cacofonie f. amestec neplăcut de sunete sau de vorbe.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)