Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele cacat:

CĂCÁT, căcáți, s. m. Excrement, fecale. (din lat. cacatus; cf. căca)
Sursa: Dicționarul etimologic român


căcát (căcáți), s. m. – Rahat, excrement. Lat. cacatus, cf. căca.Der. căcățiș, s. n. (fleac, nimic).
Sursa: Dicționarul etimologic român

căcát (excrement) s. m. / (fleac) s. n., pl. căcáți / căcáturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

căcat, căcați I s. m. (vulg.) 1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II. s. n. pl. căcaturi 1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. III interj. ei, aș!
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

căcát (vest) și cîcat (est) m. (d. cac). Triv. Excrement de om, de animal carnivor, de maĭmuță orĭ de insecte: căcațĭ de muscă pe geamurĭ. S. n. pl. urĭ. Fleacurĭ, lucrurĭ fără valoare. V. baligă și găinaț.
Sursa: Dicționaru limbii românești

CĂCÁT, (1) căcați, s. m., (2) căcaturi, s. n. (Pop.) 1. S. m. Excrement. ◊ Căcat cu ochi = om (mai ales copil) de nimic. ◊ Expr. A mânca căcat = a spune minciuni. 2. S. n. Lucru de nimic; fleacuri. – V. căca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CĂCÁT, căcáți, s. m. Excrement, fecale. (din lat. cacatus; cf. căca)
Sursa: Dicționarul etimologic român

căcát (căcáți), s. m. – Rahat, excrement. Lat. cacatus, cf. căca.Der. căcățiș, s. n. (fleac, nimic).
Sursa: Dicționarul etimologic român

căcát (excrement) s. m. / (fleac) s. n., pl. căcáți / căcáturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

căcat, căcați I s. m. (vulg.) 1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II. s. n. pl. căcaturi 1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. III interj. ei, aș!
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

căcát (vest) și cîcat (est) m. (d. cac). Triv. Excrement de om, de animal carnivor, de maĭmuță orĭ de insecte: căcațĭ de muscă pe geamurĭ. S. n. pl. urĭ. Fleacurĭ, lucrurĭ fără valoare. V. baligă și găinaț.
Sursa: Dicționaru limbii românești

CĂCÁT, (1) căcați, s. m., (2) căcaturi, s. n. (Pop.) 1. S. m. Excrement. ◊ Căcat cu ochi = om (mai ales copil) de nimic. ◊ Expr. A mânca căcat = a spune minciuni. 2. S. n. Lucru de nimic; fleacuri. – V. căca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

căcat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul căca