Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele ca:

CA1 adv., interj. A. Adv. I. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații) 1. La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O carte ca cea din raft.Expr. Ieri ca (și) astăzi = totdeauna. Ca (și) cum = parcă. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. Aproape, cam, aproximativ. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de puțin timp. 3. Decât. E mult mai frumos ca acesta. II. 1. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc.Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua, trece vremea mai repede. 2. În calitate de..., fiind... El înainte, ca ghid, iar noi după el, ca vizitatori. ♦ În loc de..., drept... Se poate socoti ca răsplată.Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? 3. Cu privire la..., în ce privește... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râși, urși, vulpi. B. Interj. (Reg.) Ia! Ei! Ca dă-te mai încoace și mai spune o dată.Lat. quam.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CA2 conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”) Introduce subordonate cu predicatul la conjunctiv. – Lat. qu[i]a.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ca adv.1. La fel cu, cum(e), precum(e) (exprimă o egalitate sau o asemănare). – 2. La fel cu, asemenea (exprimă o comparație al cărui al doilea termen este ipotetic sau ireal; mai ales în forma compusă ca și). – 3. În felul (exprimă o comparație retorică a obiectului în sine, pentru a sublinia că este vorba de ceva cu totul normal): ca pe el, toate ca toate.4. Cît (introduce al doilea termen al unei comparații). – 5. Așa cum, precum (introduce o enumerare). – 6. Aproximativ, aproape, cam (mai ales în forma compusă ca la). – 7. În calitate de, în loc de, în chip de. – 8. În sfîrșit, o dată (în forma compusă folosită popular ci ca sau ci ca mai). – Mr., megl., istr. ca. Lat. quam (Pușcariu 243; REW 6928; Candrea-Dens., 203; DAR); cf. cam, și prov. qua(n), sp. cuan, port. quão. Odinioară a avut sensul de „aproximativ” (6), care astăzi este propriu lui cam; s-a separat de acest cuvînt, cu care este de fapt identic într-o epocă relativ recentă. Cu funcție prepozițională se construiește cu acuz.: ca mine (sau ca pe mine, cînd primul termen al comparației este în acuz.). Așa cum ca introduce comparații nominale, formele compuse ca și, ca și cum, ca și cînd introduc comparații verbale și par a fi formații interne ale rom.; totuși, Philippide, Principii, 84 și Pascu, I, 59, derivă pe ca și din lat. quasi.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ca conj.1. (Înv.) Pentru că, întrucît. – 2. Pentru ca, cu scopul ca. Lat. quia (Pușcariu 244; DAR; Sandfeld, REB, I, 100-7; Rosetti, II, 117). Sensul s-a pierdut din sec. XVII. Astăzi apare numai cu sensul 2, și totdeauna în compunere, ca să, deci pentru a introduce un conjuctiv. Folosirea lui ar trebui să se reducă la prop. care indică finalitate sau consecință: mă duc, ca să nu-l MAI văd, dar nu vreau să-l mai văd. Totuși, uzul cere prezența lui ca, atunci cînd conjunctivul nu urmează imediat după verbul principal: nu vreau să mă vadă toată lumea, dar: nu vreau ca toată lumea să mă vadă. Perfecta echivalență a acestor două expresii este cauza pentru care folosirea lui ca să s-a extins exagerat, astfel încît este ușor să se spună, impropriu, nu vreau ca să mă vadă toată lumea. Această formă incorectă este simțită tot mai puțin ca atare, așa că astăzi ca să a devenit mai mult sau mai puțin echivalent al lui să. Pentru der. romanici ai lui quia (v. it., it. de sud, v. sp., v. port. ca, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que), cf. J. Jaquet, Recherches sur l’origine de la conj. que et des formes romanes équivalentes, Paris, 1894, și REW 6954, unde, totuși, lipsesc rom. ca, mr. ca să (tra să), megl. ca si.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Ca, simbol chimic pentru Calciu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CA1 adv. I. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații) 1. La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O câmpie... mai lungă ca pustiul (ALECSANDRI). ◊ Expr. Ieri ca și astăzi = totdeauna. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. (În expr.) Ca (și) cum = parcă. 3. Aproape, cam, aproximativ. Misiunea noastră e ca și terminată.Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de curând. 4. Decât. Ce-i mai urât ca urâtul? (JARNIK-BÂRSEANU). II. 1. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Lumea, ca lumea, se uita curios (VLAHUȚĂ). ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua... mă mai iau cu caprile (ALECSANDRI). ◊ Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... 2. În calitate de..., fiind... Pornesc, spânul înainte, ca stăpân, Harap-Alb în urmă, ca slugă (CREANGĂ). ♦ În loc de...; drept... Se poate socoti ca mort (NEGRUZZI). ◊ Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? 3. Cu privire la..., în ce privește... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râși, urși, vulpi.Lat. quam.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CA2 conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”, introduce o propoziție subordonată cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propoziție finală) Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propoziție consecutivă) Auzi, dar cine-i el, păgânul Ca să-mi sărute fete-n drum? (COȘBUC). 3. (Introduce o propoziție subiectivă) Ca să trecem prin pădure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propoziție atributivă) Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți (EMINESCU). 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs (EMINESCU). 6. (Introduce o propoziție completivă indirectă) Mă tem ca nu cumva să mă cheme. 7. (Introduce o propoziție predicativă) Angajamentul nostru este ca până mâine să terminăm lucrarea.Lat. qu[i]a.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CA3 interj. (Reg.) Ia! ei! Ci ca ho... voinice, prea o iei repede! (DELAVRANCEA). – Lat. quam.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ca1 (la fel ca) adv. (îi vorbesc lui ~ ei)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ca2 conjcț. (în ca (...) să)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ca3 (reg.) interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*ca4 (ca și, decât, în calitate de) prep. (la fel de bun ~ tine / ~ tine de bun, mai bun ~ tine, a aduce ~ martor)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

c-a (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (cred c-a venit)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) ca adv. de mod, calitate și cantitate (lat. quam, ca, de cît, care e o formă de ac. al luĭ qui, care). 1. Cum (precum, după cum) e, par´că, oare-cum: negru ca cărbunele (ca cărbunele de negru), rece ca ghiața, dulce ca mierea, roș ca sîngele, înalt ca (saŭ cît) casa, înalt ca (saŭ cît) tine (infl. de cu tine. Numaĭ în P. P. din Ardeal: Că-ĭ păcat De Dumnezeŭ Să pĭeĭe voĭnic ca eŭ; De-aicĭ pînă la Brașăŭ Nu-ĭ voĭnic străin ca eu (J. B. 97 și 139), în ochiĭ luĭ lucea (adică ceva) ca o lumină. 2. Cum (precum, după cum), trăĭește, se obișnuĭește orĭ se întîmplă, curat, chear, de-a binele [!]: a trăit ca un sfînt, era mort ca toțĭ morțiĭ, un boŭ ca toțĭ boiĭ (îmbogățitu din fabula luĭ Gr. Al.). Ca omu (de multe orĭ iron.), cum obișnuĭesc oameniĭ: Ei! Și el săracu, ca omu (adică: cu poftele lui)! Ca vaĭ de capu luĭ, într´un hal jalnic. La războĭ va la răzcoĭ, cînd maĭ bine, cînd maĭ rău (de ex., într´o călătorie). 3. Cum (precum) e sau a fost, bunăoară, de exemplu: fel de fel de cereale, ca: grîŭ, orz, ovăs; un rîs ca de copil. Vechĭ: Ca miluĭește Domnul, Ca este tatăl, așa și fiĭul (Ps. S. 332 și 528). Una ca asta, o întîmplare ca asta, asemenea faptă (lucru, comédie): n´am maĭ auzit una ca asta! O bătaĭe ca aceĭa, o bătaĭe strașnică (ca o bătaĭe despre care s´a dus vestea´n lume). 4. Aproape, aproximativ, de vre-o, vre-o, cam, maĭ-maĭ, par´că: copil ca de opt anĭ, erau ca(saŭ: ca la) o sută de oamenĭ. Ca mîne[!], ca cum ar fi mîne, foarte curînd: ca mîne veĭ fi student! 5. Vest. De cît: maĭ iute ca vîntu, maĭ mulțĭ ca(saŭ de saŭ de cît) o sută. 6. Vechĭ. Cam: O carte ca veche. Ca ce crezĭ tu? Ca ce te bizuĭeștĭ tu? 7. În calitate de: a funcționat mult ca director, l-aŭ ales ca membru (drept membru, de membru orĭ simplu membru). 8. În ceĭa ce privește, în privința acestuĭ lucru, din punct de vedere, cît despre: Eŭ ca eŭ! Dar să văd ce aĭ să facĭ tu! Foamea ca foamea! Dar frigu era grozav! Scrie bine și ca fond, și ca formă. 9. În loc de, drept, egal cu, ca și: era ca frate, asta era ca plată. 10. Conj. L. V. (după vsl. ĭako saŭ ĭakože). Cînd, după ce: și ca sfîrșiră, întoarseră-se (Cor. Ev. 577, 29. Acad.). 11. Dacă, după ce (corespunzînd cu gerundiu): și ca multe zile prebîndi (= și după ce zăbovi, și zăbovind. Cod. Vor. 68, 8). 12. Interj. Vest. Ĭa: Ci ca maĭ stăĭ! Ca și, cît și, tot ca, tot așa cum e: Dumnezeŭ ploŭă peste ceĭ bunĭ, ca și peste ceĭ răĭ; știința, ca și onestitatea, inspiră admirațiune. Ca (și) cum, par´că, întocmaĭ ca (ob. cu optativu): poruncește ca și cum ar fi el stăpîn. Nicĭ (ca) cum, nicĭ (ca) cît, (rar), nicĭ de cum, de loc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) ca conj. (lat. quĭa, fiind-că). În unire cu al conjunctivuluĭ, arată scopu (pentru a) saŭ rezultatu (în cît): Mănînc ca să trăĭesc. Adun azĭ ca să am mîne [!]. Era prea mîndru ca să cerșească (era așa de mîndru în cît nu putea cerși). Cu verbele de necesitate orĭ deciziune, se pune ca numaĭ cînd aceste vorbe-s separate de subjunctiv: e necesar, trebuĭe, se cuvine, s´a hotărît ca patria să fie apărată. Dar: patria trebuĭe (să fie) apărată, hotărîm să´ncepem lupta. Tot așa: ca să porți războĭ, îțĭ trebuĭe banĭ (urît pentru ca să!). Cu vorbele de mișcare saŭ de afect e maĭ elegant fără ca: mă duc să văd (nu ca să văd), doresc, vreaŭ să mă duc (nu ca să mă duc). Vechĭ (în poruncĭ): ca să n´aĭbă = să n´aĭbă. Est. Fam. Ca maĭ ba, de loc, nicĭ de cum (cu conjunctivu): auzind asta, ca maĭ ba să plece (n´a maĭ plecat).
Sursa: Dicționaru limbii românești

!ca (...) să conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ca conj. exprimă: 1. o comparațiune: alb ca zăpadă; 2. o aproximațiune: copil ca de patru ani; 3. o relațiune de asemănare între două idei: mai dulce ca mierea; 4. cel mai înalt grad de intensitate (după un comparativ adverbial): ca mai bine, cât (se poate) mai bine, ca mai ba, nicidecum; 5. scopul sau finalitatea (înaintea unui conjunctiv): mâncăm, ca să trăim. [Lat. QUAM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CA1 adv., prep., interj. A. Adv. 1. La fel ca. Îi vorbesc lui ca ei. 2. Aproape, cam, aproximativ. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de puțin timp. 3. Cu privire la..., în ce privește... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râși, urși, vulpi. B. Prep. 1. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații) La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O carte ca cea din raft.Expr. Ieri ca (și) astăzi = totdeauna. Ca (și) cum = parcă. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. Decât. E mult mai frumos ca acesta. 3. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc.Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua, trece vremea mai repede. 4. În calitate de..., fiind... El înainte, ca ghid, iar noi după el, ca vizitatori. ♦ În loc de..., drept... Se poate socoti ca răsplată.Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? C. Interj. (Reg.) Ia ! ei ! Ca dă-te mai încoace și mai spune o dată.Lat. quam.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CA2 conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”) Introduce subordonate cu predicatul la conjunctiv. – Lat. qu[i]a.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

conj. 1. Introduce propoziții subordonate: a) completive; Am spus că nu pot veni; b) subiective: Așa-i c-a venit și rândul meu?; c) atributive: Gândul că nu pot pleca mă chinuie; d) (cauzale) căci, fiindcă. Hai acasă că-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, că-l bate vântul; f) (concesive) deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă; g) (temporale) după ce, când. Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Și. Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește. 3. (În expr.) Nici că = nu. (Adversativ) Numai că = dar, însă. 4. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu mai vine odată. 6. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! ◊ (Cu sens restrictiv) Nu că mă laud, dar așa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

conj.1. Căci, fiindcă (introduce prop. cauzale). – 2. Introduce prop. dependente de un conjunctiv. – 3. Introduce prop. dependente de o exclamație sau interogație. – 4. Ce bine ar fi, măcar să (introduce aceleași prop. 2 și 3, al căror prim termen rămîne neexprimat). – 5. Introduce o prop. care depinde de un vb. „dicendi” sau „sentiendi”. – 6. În limba pop., se folosește adesea ca expletiv. – 7. Cînd, după ce (exprimă o relație temporală). – 8. Dacă (exprimă o relație condițională). – 9. Exprimă o relație de consecință. – 10. Oricît de, chiar dacă (exprimă o relație de opoziție). – 11. Intră în compunerea unor locuțiuni conjuncționale cu sens: a) cauzal: fiindcă, pentru că, din pricină că; b) restrictiv: că doar, numai că, atîtă că.Mr., megl. că, istr. ke. Lat. quŏd (Cipariu, Gramatica, 44; Pușcariu 245; REW 6970; Candrea-Dens, 206; DAR; Rosetti, I, 117); cf. bg. kjë, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que. Cf. căci.
Sursa: Dicționarul etimologic român

conj. 1. (Introduce propoziții subordonate) a) (Introduce propoziții completive) Și zici că nu dorești nimica? (SADOVEANU). b) (Introduce propoziții subiective) Așa-i c-a venit și rândul meu? (CREANGĂ). c) (Introduce propoziții atributive) Se culcă pe pragul ușei, cu gând că n-o să poată nimeni intra fără să simtă ea (ISPIRESCU). d) (Introduce propoziții cauzale) Căci, fiindcă. Hai la culcuș, că se face ziuă (CREANGĂ). e) (Introduce propoziții consecutive) Încât, de. Și-i atât de slabă puntea, Că-n ea nu te poți încrede (COȘBUC). f) (Introduce propoziții concesive) Deși, cu toate că, măcar că. Cum naiba dor să nu-mi fie? Când și muntele, că-i munte, Și-ncă are doruri multe (JARNÍK-BÎRSEANU). g) (Introduce propoziții temporale) După ce, când. Acum, că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Adversativ, în expr.) Numai că = dar, însă. 3. Și. Ce-or mai fi dondănit ei, și cât or mai fi dondănit, că numai iată, se face ziuă (CREANGĂ). 4. (În expr.) Nici că = nu. Și nici că l-a mai putut ajunge. 5. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta, mătușă, asta s-o facem (CREANGĂ). 6. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu curge cel izvor, Să mă pot spăla de dor (JARNÍK-BÎRSEANU). 7. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu mânuțele (CREANGĂ). ◊ (Cu sens restrictiv) Nu (sau nici) (doară) că... 8. (În formarea unor loc. conj.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

conj. (lat. quŏd, că [neutru pronumeluĭ qui, care], de unde vine și it. che, pv. fr. cat. sp. pg. que. V. adică). 1) Leagă prop. secundară de cea principală după verbele care arată o declarațiune, o simțire saŭ o stare a sufletuluĭ: cred că este Dumnezeŭ, văd că vine, mă bucur că vine. (La inversiune, se pune virgulă: că e așa, știŭ. Se zice și cum că, ceĭa ce e greoĭ). 2) Arată efectu ca și în cît: a ploŭat așa de mult, că (maĭ elegant și maĭ limpede: în cît) s´a revărsat rîu. 3) Arată cauza ca și căcĭ: ĭartă-mă, că nu maĭ fac. (Locuțiunea pop. dacă dor nu mă tem se exprimă maĭ obișnuit și maĭ lămurit pin [!] că dor nu mă tem). – Feriți-vă de a zice (după fr.) e prima oară că și acuma că îld. e prima oară cînd și acuma cînd.
Sursa: Dicționaru limbii românești

conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

conj. 1. servă a împreuna două propozițiuni: crede, că nu pot; 2. exprimă cauza: îți mulțumesc, că mult bine îmi făcuși. [Lat. QUOD].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

conj. 1. Introduce propoziții subordonate: a) completive; Am spus că nu pot veni; b) subiective: Așa-i c-a venit și rândul meu?; c) atributive: Gândul că nu pot pleca mă chinuie; d) (cauzale) căci, fiindcă. Hai acasă că-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, că-l bate vântul; f) (concesive) deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă; g) (temporale) după ce, când. Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Și. Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește. 3. (În expr.) Nici că = nu. (Adversativ) Numai că = dar, însă. 4. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu mai vine odată. 6. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! ◊ (Cu sens restrictiv) Nu că mă laud, dar așa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)