Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele cămașă:

CĂMÁȘĂ, cămăși, s. f. 1. Îmbrăcăminte (de pânză, mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. ◊ Cămașă de noapte = îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă), care se poartă ca veșmânt pentru dormit. Cămașă de forță = cămașă specială confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile. ◊ Expr. A rămâne în cămașă = a rămâne sărac, a pierde tot. A nu avea nici cămașă pe el = a fi foarte sărac. A lăsa (pe cineva) în cămașă sau a-i lua (cuiva) și cămașa de pe el = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l lăsa sărac. Își dă și cămașa de pe el, se spune despre un om exagerat de milos și de darnic. A nu-l mai încăpea cămașa = a fi înfumurat; a-i merge cuiva foarte bine. A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a fi în mare încurcătură, a nu ști cum să scapi. Arde cămașa pe cineva = este în mare zor; are mare nevoie de ceva. 2. Membrană, înveliș (subțire), căptușeală care îmbracă diferite obiecte, piese etc. ♦ (Pop.) Placentă (1). ♦ Îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei cilindric. 3. Compus: cămașa-broaștei = algă verde de apă dulce de forma unei rețele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). [Var.: căméșă s. f.] – Lat. camisia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


cămáșă (-ắși),1. Îmbrăcăminte de (pînză) care acoperă parte superioară a corpului. – 2. Vălul de la altar. – 3. Husă pentru mobile. – 4. Mapă. – 5. Supracopertă (de carte). – 6. Pleavă. – 7. Membrană care învelește ceapa, usturoiul și alți bulbi. – 8. Placentă. – 9. Spuma vinului care fermentează. – Var. cămeșe, cămașă. Mr., megl. cămeașă. Lat. camisia (Diez, I, 102 și Gramm., I, 19; Pușcariu 266; Meyer 187; Candrea-Dens., 235; REW 1550; DAR); cf. alb. këmisë, it. camiscia, fr. chemise, sp., port. camisa. A trecut recent de la decl. în la cea în -e, ca toate cuvintele terminate în -șe sau -je. Der. cămășoi, s. n. (cămașă lungă); cămășică, s. f. (maiou); cămășuță, s. f. (maiou).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CĂMÁȘĂ, cămăși, s. f. 1. Îmbrăcăminte (de pânză sau de mătase) care se poartă pe piele acoperind partea superioară a corpului. ◊ Cămașă de noapte = îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. care se poartă direct pe piele ca veșmânt pentru dormit. Cămașă de forță = cămașă specială (confecționată din pânză tare) care împiedică mișcările mâinilor și care este folosită la imobilizarea nebunilor furioși. ◊ Expr. A rămâne în cămașă = a rămâne sărac, a pierde tot. A nu avea nici cămașă pe el = a fi foarte sărac. A lăsa (pe cineva) în cămașă sau a-i lua cuiva și cămașa de pe el = a-i lua cuiva tot, a-l lipsi de toate. Își dă și cămașa de pe el = e foarte milos sau darnic. A nu-l mai încăpea cămașa = a fi înfumurat; a-i merge cuiva foarte bine. A arde cămașa pe cineva = a fi în mare zor. A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a nu găsi ieșire dintr-o încurcătură. 2. Membrană, înveliș, căptușeală care îmbracă unele materii, obiecte sau piese. 3. Compus: cămașa-broaștei = algă verde de forma unei rețele, care acoperă suprafața apelor dulci (Hydrodictyon reticulatum). [Var.: căméșă s. f.] – Lat. camisia.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cămáșă, -e, s.f. – Pe timpul verii, bărbații nu poartă decât cămașa scurtă până la brâu, albă și cu mâneci largi, țesută din in sau cânepă (Papahagi 1925: 98). – Lat. camisia.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

cămáșă s. f., art. cămáșa, g.-d. art. cămắșii; pl. cămắși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cămașă f. 1. îmbrăcăminte de pânză sau de bumbac, ce se poartă pe piele; 2. acoperemânt sau coajă la diferite lichide (lapte, vin); 3. foaia de desubt a unei coli de hârtie; 4. ghioacea sau pleava bobului de grâu. [Mold. cămeșă = lat. CAMISIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CĂMÁȘĂ, cămăși, s. f. 1. Îmbrăcăminte (de pânză, mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. ◊ Cămașă de noapte = îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă), care se poartă ca veșmânt pentru dormit. Cămașă de forță = cămașă specială confecționată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioși, împiedicându-i să comită acțiuni violente, iresponsabile. ◊ Expr. A rămâne în cămașă = a rămâne sărac, a pierde tot. A nu avea nici cămașă pe el = a fi foarte sărac. A lăsa (pe cineva) în cămașă sau a-i lua (cuiva) și cămașa de pe el = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l lăsa sărac. Își dă și cămașa de pe el, se spune despre un om exagerat de milos și de darnic. A nu-l mai încăpea cămașa = a fi înfumurat; a-i merge cuiva foarte bine. A nu avea (sau a nu ști) pe unde să scoți cămașa = a fi în mare încurcătură, a nu ști cum să scapi. Arde cămașa pe cineva = este în mare zor; are mare nevoie de ceva. 2. Membrană, înveliș (subțire), căptușeală care îmbracă diferite obiecte, piese etc. ♦ (Pop.) Placentă (1). ♦ Îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei cilindric. 3. Compus: cămașa-broaștei = algă verde de apă dulce de forma unei rețele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). [Var.: căméșă s. f.] – Lat. camisia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)