Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele călăuză:

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăúz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


călăúză (-ze), s. f. – Ghid. – Var. călăuz, s. m. Mr., megl. călăuz. Tc. kila(v)uz (Șeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë),, bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din puținele cuvinte care aparțin f. prin formă și m. prin sens, cum sînt: calfă, catană, sentinelă.Der. călăuzi, vb. (a conduce, a îndruma); călăuzitor, adj. (care călăuzește).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și a-i da explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană, p. ext., organ, teorie, învățătură etc. care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător. [Var.: călăúz s. m.] – Tc. kılavuz.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

călăúză s. f., g.-d. art. călăúzei; pl. călăúze
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s. f. 1. Persoană care însoțește pe cineva spre a-i arăta drumul și spre a-i da indicațiile sau explicațiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acțiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăúz s. m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)