Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele călători:

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre a ajunge într-un loc mai depărtat; a fi pe drum. ♦ Refl. Fig. A se sfârși, a trece; a muri. – Din călător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

călătorí, călătoresc, vb. refl. – A pleca, a părăsi (pe cineva), a dispărea, a se stinge: „Dacă omu bătrânește / Doru se călătorește” (Calendar 1980: 107). – Din călător (< cale, din lat. callis).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

călătorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătorésc, imperf. 3 sg. călătoreá; conj. prez. 3 să călătoreáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

călătorì v. a face călătorie, a. merge într’o țară mai mult sau mai puțin depărtată.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. 1. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. 2. Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

călători - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul călător

călători - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul călător