Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele călâu:

calắŭ m. (țig. kaló, Țigan, fiind-că ceĭ maĭ mulțĭ calăĭ de pe la noĭ eraŭ Țiganĭ). Est. Acela care ucide pe ceĭ condamnațĭ la moarte (în Buc. și „hingher”). Fig. Om crud. – În vest călăŭ. V. gîde și gelat.
Sursa: Dicționaru limbii românești


CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Din țig. kalo „negru”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

călắu (călắi), s. m.1. Gîde. – 2. Tiran, asupritor. Țig. kalo „negru” și „țigan” (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 272; Gáldi, Dict., 226); cf. rezervele lui Graur 132. Se explică prin împrejurarea că se recrutau călăi exclusiv dintre sclavii țigani, întrucît îndeletnicirea lor era considerată extrem de rușinoasă. Cf. și sp. caló, și probabil lat. med. caloforcium „furcă”, de unde fr. califourchon, în care primul element nu a fost explicat pînă acum (Littré și Dauzat îl consideră inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibilă der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium și Bloch-Wartburg recunoaște cuvîntul breton kall „testicule”). Cel mai probabil este că lat. caloforcium însemna, cum atestă glosele „furca gîdelui”. Pentru Lahovary 321, călău este cuvînt autohton, anterior invaziei indoeurop.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu execuția osândiților la moarte; gâde. ♦ Fig. Om rău care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Țig. kalo „negru”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

călắŭ, V. calăŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

călắu s. m., art. călắul; pl. călắi, art. călắii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

călău m. 1. cel însărcinat cu execuțiunea osândiților la moarte; 2. fig. omul sângiurilor, tiran. [Țigăn. KALO, țigan, călăii recrutându-se mai ales dintre Țigani].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Din țig. kalo „negru”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

calau - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul cala