Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele câci:

CĂCI conj. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc căci am trăit cu ei. + ce.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


cắci conj.1. De ce (introduce prop. exclamative sau interogative). – 2. Pentru că, deoarece, fiindcă (introduce prop. explicative). – Mr. cățe, căți, megl. kǫți. Compunere din și ce, înv. căce. Sensul 1, vechi, corespunde mai curînd sensului primitiv al compunerii, cf. derept ce. În Munt. se pronunță uneori cîci, de unde provine bg. gače „ca și cum”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CĂCI conj. 1. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dânșii (NEGRUZZI). 2. (Rar) De ce nu! cum! Căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! (CREANGĂ). – Din + ce.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cắcĭ, vechĭ cắce. ĭar azĭ, în vorbă, conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: Căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n´am banĭ! (Munt.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

căci conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

căci conj. exprimă: 1. motivul unei afirmațiuni; 2. o întrebare, de ce: căci băiatul mi l’ai pedepsit ? PANN; 3. întrebare unită cu o dorință: căci nu-mi ajută D-zeu ? [Vechiu rom. căce — lat. QUOD QUID].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CĂCI conj. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc căci am trăit cu ei. + ce.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

câci s.n. (înv., reg.) lădița din partea dinapoi a unei bărci, în care se țineau uneltele; chichiță, chilnar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

cấci, adv. – Îndată ce: „Câci l-o prins, în lanț l-o pus” (Țiplea 1906: 420); „Este-o ușă de rogoz, câci pui mâna, pică jos” (Bârlea 1924 I: 86). „Forma literară în limba din Maramureș e necunoscută” (Țiplea 1906). – Probabil din cât (< lat. quantus + lat. quotus și cata), contaminat cu căci.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

Forme flexionare:

caci - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul căca

caci - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul căca