Am găsit 25 de definiții pentru cuvantul/cuvintele câș:

cas, casuri s. n. casetofon.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

*cas. Răŭ scris îld. caz.
Sursa: Dicționaru limbii românești


CAȘ, (1) cașuri, s. n. (cași, s. m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță lipicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau Încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). – Lat. caseus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

caș (cașuri), s. n.1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreție bucală la copii și la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caș, istr. cǫș. Lat. caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo.Der. cășar, s. m. (tipar pentru brînză); cășerie, s. f. (parte a stînei unde se prepară cașul); cășos, adj. (care seamănă cu cașul). – Compară cîșlegi, s. f. pl. (carnaval), mr. cășleadze, cîșleagă, de la caș cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Pușcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 și cîrneleagă. De la pl. cașuri provine tc. kașer „caș” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la cășar, pe care Pușcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări sau, p. ext., în colțurile gurii unei persoane. ◊ Expr. (Ir.) A fi cu caș(ul) la gură = a fi tânăr, nepriceput. – Lat. caseus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

!caș s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

caș n., pl. urĭ, și rar m. (lat. cáseus și cáseum, caș, brînză; it. cácio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. käse). Brînză dulce nescursă de zer, așa cum se află în zăgîrnă saŭ după ce o scoțĭ de acolo (V. telemea). Dunga galbenă pe care o aŭ puiĭ de păsărĭ la încheĭetura cĭoculuĭ. Fig. A avea caș la gură, a fi cu cașu la gură, a fi încă copil. Cașu popiĭ, un fel de nalbă mică care crește ca o tufușoară și pe ale căreĭ fructe le mănîncă copiiĭ (malva rotundifolia). – Cașĭ se zice cînd e vorba de bucățĭ de caș. Dar și în acest caz se poate zice cașurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

caș, -uri, s.n. – (gastr.) Produs alimentar preparat din lapte închegat: „Laptele [de oaie] îl strecoară printr-o sâtă țesută din lână și curge într-o putină. Pune puțin cheag. După ce s-a închegat bine, ia jântalăul și bate laptele până se face iarăși în stare fluidă. Apoi, încetul, cu mâna, începe a-l aduna laolaltă și după puțin timp îl adună în forma unui caș. Când s-a consolidat bine cașul, îl scoate și-l pune în strecură ca să curgă jântuitul, pe care-l adună într-un vas din care scoate untul de oaie. După un timp oarecare, îl ia și îl pune pe comarnic, ca soarele să-l întărească, făcându-i-se un fel de coajă deasupra” (Bârlea 1924 II: 463). – Lat. caseus.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

c-aș (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (nu cred c-aș putea)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

caș n. 1. partea închegată din lapte, brânză de oi, albă, moale și dulce la gust; cașu-popii, un fel de nalbă (Malva rotundifolia); 2. (La gură), materie albicioasă ce au păsărelele la colțurile gurei; 3. grămădire de salivă pe buze (mai ales la țigani). [Lat. CASEUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CAȘ, (1) cașuri, s. n. (cași, s. m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță lipicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau Încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). – Lat. caseus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

caș (cașuri), s. n.1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreție bucală la copii și la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caș, istr. cǫș. Lat. caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo.Der. cășar, s. m. (tipar pentru brînză); cășerie, s. f. (parte a stînei unde se prepară cașul); cășos, adj. (care seamănă cu cașul). – Compară cîșlegi, s. f. pl. (carnaval), mr. cășleadze, cîșleagă, de la caș cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Pușcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 și cîrneleagă. De la pl. cașuri provine tc. kașer „caș” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la cășar, pe care Pușcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări sau, p. ext., în colțurile gurii unei persoane. ◊ Expr. (Ir.) A fi cu caș(ul) la gură = a fi tânăr, nepriceput. – Lat. caseus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

!caș s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

caș n., pl. urĭ, și rar m. (lat. cáseus și cáseum, caș, brînză; it. cácio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. käse). Brînză dulce nescursă de zer, așa cum se află în zăgîrnă saŭ după ce o scoțĭ de acolo (V. telemea). Dunga galbenă pe care o aŭ puiĭ de păsărĭ la încheĭetura cĭoculuĭ. Fig. A avea caș la gură, a fi cu cașu la gură, a fi încă copil. Cașu popiĭ, un fel de nalbă mică care crește ca o tufușoară și pe ale căreĭ fructe le mănîncă copiiĭ (malva rotundifolia). – Cașĭ se zice cînd e vorba de bucățĭ de caș. Dar și în acest caz se poate zice cașurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

caș, -uri, s.n. – (gastr.) Produs alimentar preparat din lapte închegat: „Laptele [de oaie] îl strecoară printr-o sâtă țesută din lână și curge într-o putină. Pune puțin cheag. După ce s-a închegat bine, ia jântalăul și bate laptele până se face iarăși în stare fluidă. Apoi, încetul, cu mâna, începe a-l aduna laolaltă și după puțin timp îl adună în forma unui caș. Când s-a consolidat bine cașul, îl scoate și-l pune în strecură ca să curgă jântuitul, pe care-l adună într-un vas din care scoate untul de oaie. După un timp oarecare, îl ia și îl pune pe comarnic, ca soarele să-l întărească, făcându-i-se un fel de coajă deasupra” (Bârlea 1924 II: 463). – Lat. caseus.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

c-aș (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (nu cred c-aș putea)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

caș n. 1. partea închegată din lapte, brânză de oi, albă, moale și dulce la gust; cașu-popii, un fel de nalbă (Malva rotundifolia); 2. (La gură), materie albicioasă ce au păsărelele la colțurile gurei; 3. grămădire de salivă pe buze (mai ales la țigani). [Lat. CASEUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÂȘ1 interj. V. hâș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÂȘ2, -Ă, câși, -e, adj., adv.1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

câș, adj. – Strâmb, de-a curmezișul. – Din bg. kus „scurt” (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

CÂȘ1 interj. v. hâș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÂȘ2, -Ă, câș, -e, adj., adv. 1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. și adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câși (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)