bardacă f. cană mică, ulcea cu toartă de băut apă. [Turc. BARDAK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Ulcică smălțuită de pământ (cu toartă). 2. Varietate indigenă de prune, lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Din bărdac.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
bărdácă (-ce), s. f. – 1. Ulcică. – 2. Varietate de prună. – var. bărdac, bardac(ă). Megl. bărdac. Tc. bardak (Moklosich, Fremdw., 77; Șeineanu, II, 38; Lokotsch 230; Ronzevalle 43), cf. cuman. bardac (Kuun 123), bg. bardak. Sensul 2 apare și în tc.Sursa: Dicționarul etimologic român BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Cană mică de pământ cu toartă, din care se bea apă, lapte etc. 2. Varietate indigenă de prune lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Tc. bardak.Sursa: Dicționarul limbii române moderne bărdácă1/bărdác2 (cană) s. f./s. n., pl. bărdáceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită bărdácă2 (prună) s. f., g.-d. art. bărdácei; pl. bărdáceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Ulcică smălțuită de pământ (cu toartă). 2. Varietate indigenă de prune, lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Din bărdac.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)