bártă, bérte, s.f. (reg.) 1. cunună. 2. bordură la pălărie
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
bártă, -e, s.f. – Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece brăcinarul (Bilțiu): „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu 2001: 111; Oncești). – Din germ. Borten (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
bárță, -e, s.f. – Adeverință, dovadă, act oficial. „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop 1970): „Poți cosî pă unde-i vre / Numai barță de-i avé” (Lenghel 1985: 593). Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță„. – Et. nec. (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
bârță f. V. bârsă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a